„Poate domnul Vig a văzut alt meci!”

16 May. 2009, 17:06 Campionat
„Poate domnul Vig a văzut alt meci!

Indignați de declarația lui Zoltan Vig, oficialii severineni au ținut să-i reamintească antrenorului bihorean firul evenimentelor de la Vânju Mare.

„Poate domnul Vig a văzut alt meci sau poate era obosit de pe drum după noaptea trecută. Dacă ținem cont de raportul ocaziilor, diferența trebuia să fie de șapte – opt goluri în favoarea noastră, dar domnul Vig nu înțelege că trebuie să fim realiști și să ne acceptăm greșelile, nu să ne acoperim în fața celor care conduc clubul prin declarații care nu confirmă realitatea din teren. O să-i trimitem o casetă domnului președinte Toth!”, a replicat președintele echipei severinene, Vasile Mănescu.

„Drobeta nu a avut ocazii, a dat gol și apoi doar s-a apărat. Un egal era mai echitabil, după cât am ratat”, a fost declarația lui Vig, care a provocat nemulțumirea gazdelor.
 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

16 May. 2009, 17:06 Campionat
Pe aceeași temă