Piroș iese la atac: „Trebuia să fim lăsați să negociem fiecare drepturile TV. Nu cred că Brașoveanu e cel mai potrivit pentru șefia LPF2”

Mihai Andries 14 Dec. 2014, 00:06 Campionat
Piroș iese la atac:**

După tur și încă patru etape scurse din returul sezonului regulat, Șoimii Pâncota iernează pe poziția a noua în seria a doua. Gruparea din Podgorie are o zestre de 12 puncte, la 4 lungimi de locul 10, cel care duce la barajul pentru menținerea în eșalonul secund. Pavel Piroș își reproșează locul modest, în opinia sa, și trage o primă linie, anunțând că până la primăvară urmează câteva schimbări în sânul echipei.

„M-am săturat de cei care nu pot să joace în Liga 2″

„Am încheiat turul pe locul 9, nemulțumitor pentru mine. Vroiam mai mult, dar nici eu nu m-am ocupat foarte mult de echipă, fiind prins în Germania cu probleme personale. Vom face achiziții și cred că vor fi mai serioase. M-am săturat de cei care nu pot să joace în Liga 2. Noi suntem o echipă cu banii la zi, cu toate taxele, fără un leu datorie. Am renunțat la Ugoceanu și vor urma alți trei, de la care ne-am așteptat la mai multe. În continuare mergem pe mâna domnului Dan Cuedan. Cred că jucătorii nu pot să înmagazineze tot ce se întâmplă la antrenamente. Am ratat câteva penaltiuri în situații favorabile, situații care ne-au costat victoria. În vară, terenul a suferit o transformare totală, regazonat etc. Însă, după nici 3 săptămâni, a început campionatul și nu a avut când să se refacă cum trebuie, el fiind singurul teren pe care joacă echipele din localitate” a explicat oficialul arădean la Sport Total FM, în emisiunea „Fotbal la matineu”.

„După Sărbători ne vom întâlni noi conducătorii și vom discuta și despre drepturile TV”

Președintele echipei Șoimii Pâncota nu este de acord cu cel care își asumă proiectul LPF2, Auraș Brașoveanu, fiind de părere că lipsa drepturilor TV i se datorează în mare parte.

„Suntem niște nebuni, băgăm bani în fotbal să vedem fotbal, să mulțumim localnicii, dar mai trebuie făcute multe lucruri. Trebuie făcut ceva ca să atragem oamenii în fotbal. O să vedeți câte echipe vor mai rămâne la startul returului în toate ligile. Problema cu drepturile TV se va rezolva pe parcurs și nu vreau să intru acum în polemică cu diferite persoane. Trebuia să ne lase să negociem fiecare în parte cu televiziunile, era previzibil că nu vom lua nimic, în condițiile în care nu s-a plecat la drum cu o singură serie. Se vehiculează că după Sărbători ne vom întâlni, noi, conducătorii cluburilor, și se va ridica și această problema. Nu cred că domnul Brașoveanu este cel mai potrivit pentru a conduce LPF2″, a declarat Pavel Piroș.
 

Mihai Andries 14 Dec. 2014, 00:06 Campionat
Pe aceeași temă