Petruescu, după ce ASU Poli a fost la câteva secunde de o victorie cu liderul: „Am fost naivi pe final”. Timișorenii au avut în poartă un puști de 15 ani

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 May. 2019, 15:36 Campionat
  • ASU Politehnica a ratat victoria în fața liderului Academica Clinceni (scor 2-2), după ce ilfovenii au marcat un gol prin Vlad Mihalcea în ultimul minut al prelungirilor.
  • După ce pe „Dan Păltinișanu” a bătut pe „U” Cluj și Petrolul, formația susținută de galeria CVUCS a făcut, acum, ca liderul să piardă din avansul pe care îl avea în fața celor de la Chindia și „U”.
  • Totul, cu un tânăr portar de 16 ani neîmpliniți ca titular, Alexandru Borbei, curtat de Sporting Lisabona, dar și de Sampdoria în trecut.

 

La finalul partidei, Cosmin Petruescu și-a lăudat elevii, deși era conștient că au pierdut două puncte la cum s-a jucat. „Dacă la începutul jocului cineva ne spunea dacă suntem mulțumiți cu rezultatul în compania liderului campionatului, în compania unei echipe cu cea mai bună apărare, al doilea cel mai bun atac, probabil că eram mulțumiți și am fi acceptat punctul respectiv. Dar, după desfășurarea ulterioară a jocului, putem spune că am pierdut două puncte astăzi. Din păcate, am fost naivi pe final de joc și nu am gestionat așa cum trebuia. Iar unele greșeli individuale, personale, și-au pus amprenta asupra rezultatului final. Dar, în același timp, trebuie să recunosc și să îi felicit pe băieți: sunt mândru de ei! Pentru modul cum au abordat partida, pentru modul cum s-au dăruit pe teren”, a apreciat antrenorul Politehnicii.

Din nou, echipa timișoreană are o deplasare în etapa intermediară, la Ghermănești, miercuri. Rămâne de văzut dacă Bedea și Ursu vor fi apți de joc, deoarece antrenorul a fost nevoit să îi schimbe din cauza unor probleme medicale. „În partida de astăzi, din păcate, am fost nevoit să fac două schimbări și din rațiuni medicale. Atât Ursu, cât și Bedea. Sper să nu fie ceva grva și să fie apți pentru partidele următoare”, a precizat antrenorul despre acest aspect.

Alex Borbei, debut ca titular

Deoarece Rareș Murariu era suspendat la acest joc, iar Dalin Munteanu nu e refăcut după problemele la mână, Alex Borbei a fost creditat ca titular. Portarul a debutat în meciul cu Brăila câștigat de bănățeni cu 4-0 din aprilie, introdus în repriza a doua. Acum, a fost titular.

„Sunt foarte multe plusuri și la partida din această zi, debutul lui Alex Borbei ca titular și atitudinea mult schimbată față de alte partide, când chiar dacă am obținut un punct sau am pierdut, ne-a lipsit atitudinea. De data aceasta, am avut atitudine, dar, din păcate, am fost naivi pentru că altfel nu pot să spun și am pierdut două puncte în minutul 93. Din cunoștințele mele de până acum, nu cred că este, cel puțin în acest sezon, un portar mai tânăr care să fie apărat în Liga a 2-a. A demonstrat astăzi că este un jucător care promite. Un portar cu o talie foarte bună. Calități atletice foarte bune. Ceea ce m-a bucurat foarte mult în jocul de astăzi este că și, din punct de vedere psihic, a stat foarte bine. Nu este ușor să debutezi ca titular pe teren propriu cu echipa de pe locul întâi, cu al doilea cel mai bun atac. Îl felicit și pe el și pe ceilalți pentru modul cum s-au prezentat la jocul de astăzi”, a precizat „Conferențiarul” despre copilul care în iulie va împlini 16 ani.

Preocupație pentru propria echipă și fair-play pentru cea a lui Ilie Poenaru

Cosmin Petruescu crede că ierarhia la vârf și la coada ligii secunde se mai poate schimba. Pentru Academica, pregătită de fostul polist Ilie Poenaru, antrenorul lugojean a avut numai urări de bine.

„Ecuația promovării și retrogradării nu este rezolvată. Nu era rezolvată nici dacă obținem cele treipuncte astăzi, dar, proporțional vorbind, șansele noastre erau mult mai mari. Așa, trebuie să muncim în continuare și cu siguranță o vom face pentru. Partida făcut de noi astăzi cu Clinceniul a fost una bună făcută de noi și o echipă care din punctul meu de vedere își merită pe deplin locul pe care îl ocupă în clasament, dând dovadă de cea mai mare constanță în rândul rezultatelor. Îl felicit pe Ilie pentru treaba bună pe care au făcut-o acolo. Se vede că au jucători cu calitate tehnică foarte bună și le urez mult succes în continuare”, a mai spus Petruescu.

Cu 42 de puncte acumulate după 34 de etape, ASU Politehnica se află pe locul 12, la șase puncte peste Energeticianul, ultima echipă situată pe locurile retrogradabile. Miercuri, de la ora 13:00, ASU Poli joacă îndeplasare la Sportul Snagov.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 May. 2019, 15:36 Campionat
Pe aceeași temă