Derbyul „Dunării de Jos” a fost destul de cenușiu, cu puține faze care să ridice pulsul puținilor spectatori din tribune. Iar dacă jucătorii n-au putut să facă spectacol, s-a ocupat de „entertainment” arbitrul craiovean George Găman, care a arătat de patru ori cartonașul roșu în acest meci, trei dintre eliminări fiind din echipa gazdă!
Gălățenii au lăsat senzația că, pe lângă neplata salariilor de trei luni, sunt marcați și de miza meciului, punctele urmând să fie contabilizate și în play-out, faza următoare a campionatului, fiind vorba de o partidă directă dintre două echipe ce nu pot evita zona locurilor 7-12. Au pus osul în joc, dar agresivitatea n-a fost însoțită și de luciditate, astfel că s-a pus presiune pe careul brăilean doar prin faze fixe.
Nici oaspeții n-au fost mult mai breji, dar au reușit să intre la odihnă în avantaj, după ce Cazan (34”) a sprintat dintre fundașii centrali gălățeni, a rămas singur cu portarul și a finalizat cu exactitate. În ultimul minut al reprizei, CF Brăila a rămas în zece jucători, Petean fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Antrenorul gazdelor, Costel Enache, a încercat să profite, a făcut după reluare, repede, două schimbări, echipa sa a început să domine, dar planurile i-au fost date peste cap de o intrare neglijentă a lui Ursu (56”), taxat direct cu „roșu”. Jocul s-a reechilibrat și zadarnic a forțat Costel Enache cu un atacant în locul unui fundaș, ocaziile de gol tot n-au apărut. În schimb, au mai apărut alte două eliminări la Dunărea (82”), Drăgan pentru un presupus fault dur și Stelian Cucu, proteste și injurii.
DUNĂ‚REA GALAȚI – CF BRĂ‚ILA 0-1 (0-1) Cazan ”34
B. Miron – L. Radu, B. Panait, I. Ursu, Sorin Cucu (cpt.) (S. Drăgan ”65) – Vraciu (Sfrijan ”52), Asanache (Çenk ”46) , Stelian Cucu, Gohoreanu – Bîtfoi, C. Neagu
Antrenor: Costel Enache
Eliminați: Ursu ”56 (cartonaș roșu), S. Drăgan ”82 (cartonaș roșu), St. Cucu ”82 (cartonaș roșu)
Comănescu – Petean, D. Spiridon, L. Ivan (cpt.), Necoară – C. Roșu, Ochia (M. Dima ”79), R. Neagoe, G. Iordache – Ndigwe (Olenic ”61), D. Cazan (Ad. Câmpeanu ”71)
Antrenor: Alin Pânzaru
Eliminat: Petean ”45 (două galbene)
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚