Patronul CSM-ului, Cătălin Rufă, este fericit după succesul contra rivalei locale Damila, pe care i-o dedică fostului său antrenor pe când era junior la Sportul Studențesc, Ion Munteanu II.
„A fost un spectacol reușit în ciuda ploii, a fost multă încrâncenare, săreau scântei la fiecare duel, îi felicit pe ambii antrenori, sunt tehnicieni foarte buni. Am mult respect pentru Damila, este o echipă foarte bună, dar mesajul meu către ei este că Dumnezeu le orânduiește pe toate. Așa a fost să fie. Îmi pare rău pentru Damila, dar mă bucur pentru noi. Îi dedic această victorie lui Ion Munteanu II, fostul meu antrenor de la Sportul Studențesc”.
Patronul vâlcenilor a dezvăluit un fapt șocant, că marți, înaintea jocului, întreaga echipă a fost la Episcopia Râmnicului, unde episcopul le-a spus jucătorilor că speră să nu încurce pe Damila.
Rufă crede că CSM ar fi promovat dacă îl avea pe antrenorul Pelici din startul campionatului. „Eu le mulțumesc tuturor suporterilor care au venit la joc, chiar dacă unii ne-au huiduit. Spectatorii trebuie să aprecieze corectitudinea, suntem o echipă curată ca lacrima, avem jucători tineri, telentați, care cresc de la an la an. Rămâne de văzut dacă vom mai fi doriți aici, toată lumea a tras cu Damila, dar înțeleg dorința vâlcenilor de a avea o echipă de Liga I. Cred că, dacă domnul Pelici venea când l-am ofertat, în startul campionatului, am fi promovat la pas!”.
Articol scris de Adi Georgescu