Pandurii visează frumos. Biro: „Putem termina sezonul pe locul secund!”

Începutul bun de sezon, cu șapte puncte acumulate de Pandurii în primele patru etape, a început să dea speranțe oficialilor gorjeni. Adus în vară la echipă, pe postul rămas vacant după plecarea lui Emil Dică la ACS Energeticianul, directorul sportiv Iosif Biro a început să viseze la promovare, la fel cum o făcea sezonul trecut conducătorul din umbră al clubului, Marin Condescu.

„Eu întotdeauna îmi propun multe. Obiectivul meu este promovarea, întotdeauna când încep ceva acesta este obiectivul. Îmi dau seama că este foarte greu de realizat acest obiectiv. Eu spun că dacă suntem în prima jumătate a clasamentului, este ok. Dar, totuși, nu renunț la ideea de promovare. Am putea furniza surpriza. Aici am găsit un lot de jucători tineri, extrem de talentați. Din păcate, ne lipsește experiența competițională. Dacă am avea doi-trei jucători cu experiență mare, cred că s-ar putea realiza acest vis. Diferențele nu sunt atât de mari ca în prima ligă. Nici nu știu cine ar putea să promoveze, Petrolul și-a propus, Energeticianul… Nu cred că este o diferență atât de mare între ei și noi”, a declarat Biro, la Radio Infinit.

Vrea să încheie turul măcar pe 5

Pandurii joacă sâmbătă, în deplasare cu Daco-Getica București (fostă Juventul București), după care va primi vizita Farului Constanța, iar apoi se va deplasa la Brăila. „Cei de la Daco-Getica au o echipă foarte tânără, îi cunosc foarte bine, acolo este antrenor prietenul meu Marius Baciu, cu care am fost și partener de afaceri. Sper să facem un meci bun și să învingem. Dacă în următoarele trei etape obținem nouă puncte, urcăm pe primul loc. Cred că la finalul turului vom fi pe locurile 5-8, iar la finalul campionatului putem fi pe 2! Nu glumesc! Tinerii jucători de la Pandurii sunt foarte talentați, dar au nevoie de jocuri, de un plus de experiență”, a precizat fostul arbitru.

A mai găsit doar un jucător sub contract cu Pandurii

Biro e conștient totuși că Pandurii trebuie să-și revină din prunct de vedere financiar, pentru a-și propune obiective mărețe. „Fără bani nu se poate. Nu o să vină nimeni dacă nu ai bani să oferi niște condiții. Este foarte greu să vină jucători din Capitală în provincie. Sperăm că problemele se vor rezolva. Sunt câțiva jucători foarte, foarte buni la Pandurii, care ar putea face față cu brio primei divizii. Aș avea ce să le recomand echipelor din Liga 1, dar nu le-aș recomanda, pentru că vreau să am eu echipă bună aici, la Târgu Jiu. Când am venit, un singur jucător avea contract cu Pandurii Târgu Jiu. S-au deblocat niște bani, s-a dat un salariu, jucătorii au semnat, au mai venit jucători, inclusiv doi francezi. Am luat foarte mulți copii de la juniori”, a precizat Biro.

După retragerea din activitarea de arbitru, Iosif Biro a fost director general adjunct la Gaz Metan Mediaș și director sportiv la ASA Târgu Mureș.

Noua sa echipă, CS Pandurii Târgu Jiu, se află în insolvență de mai bine de un an. Clubul și-a dat, în primăvară, în judecată acționarii, iar instanța a decis ca aceștia trebuie să-și achite contribuțiile în valoare de 2 milioane de euro. Între timp, Pandurii a avut mai multe procese, intentate de administratorul judiciar, care a solicitat falimentul clubului.

Sezonul trecut, Pandurii s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă, deși, pe parcursul turului, fostul președinte Marin Condescu a susținut, în mai multe rânduri, că echipa poate promova!

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă