Pandurii, decimată cu Mioveni. Golgheterul echipei e în continuare accidentat, iar alți doi titulari nu pot fi folosiți. Bogoi vorbește, însă, despre victorie

Pandurii, decimată cu Mioveni.** Golgheterul echipei e în continuare accidentat, iar alți doi titulari nu pot fi folosiți. Bogoi vorbește, însă, despre victorie

Învinsă în prima etapă din 2019 de Petrolul, care s-a impus cu 2-0 la Târgu Jiu, Pandurii va avea o misiune cel puțin la fel de dificilă în deplasarea de la Mioveni.

Adversara de sâmbătă, din etapa a 23-a, se află trei locuri mai sus în clasament, are nouă puncte avans și, cel mai important, și-a întărit considerabil lotul în această iarnă și și-a numit un nou antrenor principal. Runda trecută, CS Mioveni s-a impus cu 2-0 la Balotești și nu are probleme de efectiv pentru partida cu Pandurii. De partea cealaltă, echipa gorjeană a pierdut doi jucători în urma partidei cu Petrolul. 

Dacă portarul Mihai Cotolan a văzut al patrulea galben al sezonului și este suspendat pentru cumul de cartonașe, mijlocașul Cristian Raiciu nu și-a revenit, după ce a fost calcat pe glenză, în minutul 50, de Marius Chindriș, care a și fost eliminat la acea fază. O absență mai importantă o reprezintă golgheterul George Tudoran, care va rata și în acest al doilea meci din 2019, din cauza gripei. În plus, Daniel Ciobanu, Gabriel Dodoi și Andrei Șendroiu sunt în continuare indisponibili.

„CS Mioveni s-a întărit, este o echipă bună, care a început foarte bine campionatul cu o victorie în deplasare. Din punctul meu de vedere, este un adversar la fel de bun ca Petrolul Ploiești, mai ales că meciul se disputa în deplasare. Sunt trei puncte puse în joc și ne vom lupta pentru victorie. Tudoran nu s-a antrenat deloc în această săptămână și nu este în lot pentru această confruntare. Dodoi nu se pregătește de când a venit la noi, de o lună și ceva. Nu știu când va evolua, are o problemă la genunchi, când va fi apt medical 100% va intra în circuit și o să contăm pe el”, a declarat, conform gorjeanul.ro, antrenorul Adrian Bogoi.

Antrenorul a mai precizat că echipa sa trebuie să nu se mai întreacă în erori, dacă vrea să adune puncte în clasament. „Vrem să eliminăm greșelile pe care le-am făcut în meciul trecut. Deși am făcut un efort destul de bun, am făcut greșeli copilărești, care au dus la pierderea jocului, atât pe faza de apărare, cât și pe faza de atac, unde am ratat foarte mult, chiar un 11 metri. De fapt, noi am avut mai multe ocazii clare decât Petrolul, dar tinerețea lotului a dus la aceste erori”, a precizat Bogoi.

Echipa sa a mai perfectat un transfer fără prea mare rezonanță, ultimul sosit fiind mijlocașul de 19 ani Robert Dinu, de la U Craiova, club de la care a ajuns, în urmă cu o lună, la Pandurii, și Rareș Cristea.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

 

Pe aceeași temă