Rapidul a scăpat de faliment după ce Tribunalul București a aprobat planul de reorganizare. Deși au șanse mari să revină în Liga 1, viitorul giuleștenilor este în continuare incert. Rapidul întâmpină greutăți în a-și asigura viitorul financiar, iar Daniel Pancu reacționează cu trimitere către incertitudinea de la echipă.
„Sunt probleme interminabile la clubul nostru. Este foarte greu să ne concentrăm la fobal. Am sperat cu toții ca, după trecerea acestui plan de reorganizare, lucrurile să se îndrepte. Din păcate, acest lucru nu este posibil și ar fi bine să ni se răspundă și nouă la câteva întrebări. În primul rând, dacă se vrea sau nu promovarea Rapidului. În al doilea rând, dacă avem acest drept, în al treilea rând, dacă ni se poate asigura măcar un minimum de condiții”, a declarat Pancu la Dolce Sport.
Pancu atacă dur deciziile Comitetului Executiv
„Toți idioții ăștia din Comitetul Executiv, care au făcut aceste regulamente, ar fi trebuit să se gândească la faptul că e posibil ca niște echipe să nu îndeplinească condițiile de licențiere. E un campionat anulat, în care vor primi drept de promovare, probabil, doar două echipe”, a mai spus atacantul Rapidului.
„Ne simțim hăituiți, defavorizați clar”
„Cred că sunt aceiași care au organizat acel baraj de rămânere în prima divizie, pe care l-am câștigat cu Chiajna. Ne simțim hăituiți, defavorizați clar. Celorlalte echipe din București li se suspendă câte o peluză, noi suntem trimiși pe la Ploiești, pe terenuri străine”, a mai spus Daniel Pancu.
Foto: Bogdan IORDACHE