Rapid a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe podium, pe locul 3, după ce, sâmbătă, a câștigat cu 3-1 meciul de la Chiajna, cu Concordia, în etapa a 21-a. Chiar dacă două dintre reușitele giuleștenilor au venit după un offside nesemnalizat și un henț, victoria împotriva ilfovenilor a fost meritată, după modul în care s-a jucat, gazdele apărându-se mai tot timpul.
Brighton Labeau a deschis scorul încă din minutul 5, însă a făcut-o după ce a plecat dintr-un offside nesemnalizat de tușierul Damian Antal. Rapid a fost superioadă adversarului și mai putea marca în prima repriză, însă a irosit mari ocazii la poarta lui Greab. Saifeddine Alami a majorat diferența în partea secundă, în minutul 65, însă Alexandru Albu (72) a reaprins jocul după ce l-a învins și el pe Tătaru. În prelungiri, Amir Jorza (90+1) a deposedat și a rămas în posesie după ce a făcut și un henț, neobservat de arbitru, și a marcat pentru rezultatul final, 3-1.
Daniel Pancu: „Rapid trăiește datorită suporterilor, asta e clar. Nu s-au comportat cum s-au comportat alții pe la alte cluburi de tradiție”
Rapid a revenit pe locul 3, acolo unde va ierna, la două puncte în spatele celor de la CS Mioveni, ocupanta poziției a doua direct promovabile. Suporterii echipei bucureștene au fost majoritari pe arena din Chiajna, iar antrenorul Daniel Pancu a spus după meci că echipa este în acest moment pe podium și datorită fanilor.
„Rapid trăiește datorită suporterilor, asta e clar. Dacă nu erau ei în acest tur plus două etape, nu știu unde am fi fost exact. Un mare merit îl au în tot ce s-a întâmplat, pentru că nu au cedat, nu s-au comportat cum s-au comportat alții pe la alte cluburi de tradiție (n.r. – cel mai probabil se referă la rivala Petrolul) și principalul merit pentru care Rapid nu este acum pe locul 10, de exemplu, este al suporterilor.
E o victorie normală astăzi, în fața unei echipe în proces de transformare. În acest sezon au plecat ca o pretendentă la promovare, au păstrat mulți jucători din Liga 1. Pe parcurs nu știu exact ce s-a întâmplat, dar astăzi cred că diferența de valoare a fost clară de partea noastră și victoria e absolut meritată”, a spus Pancu.
„Să nu mai repetăm greșelile din această parte în retur, să ne reglăm problemele de bucătărie internă”
Antrenorul Rapidului nu s-a ferit să spună și că, în ciuda clasării pe locul de baraj, aproape de pozițiile direct promovabile, sunt probleme la club, multe dintre ele create de conducători. Pancu s-a simțit hăituit.
„Sunt multe probleme interne. Eu v-am mai spus acum câteva etape, poate o să vorbesc la un moment dat, pentru că nu am fost uniți. Aici e clar, nu am fost uniți, nu am gândit la fel. Eu, unul, am spus la început de campionat că avem cea mai bună echipă, s-au întâmplat lucruri pe parcurs… Încă o dată vă spun, meritul e al suporterilor că Rapid este în acest moment pe locul 3. Anul a fost fantastic în prima parte, pentru că am promovat din liga a 3-a în liga a 2-. Acum, pe final, iar au fost multe jocuri reușite, echipa s-a exprimat foarte bine în jocurile importante mai ales, în special în derby-uri. Deci e clar că există potențial. Important este să nu mai repetăm greșelile din această parte în retur, să ne reglăm problemele de bucătărie internă, pentru că au fost lucruri în neregulă. Eu în multe momente m-am simțit hăituit”, a mai declarat Daniel Pancu, cel care are în Liga 2, în 20 de meciuri, 10 victorii, cinci egaluri și cinci înfrângeri.
Mircea Lucescu n-a venit la meci
La meciul de la Chiajna trebuia să asiste și Mircea Lucescu. Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, dădea de înțeles că aceasta va fi ziua în care „Il Luce” va anunța că acceptă funcția de manager la Rapid. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, dovedindu-se încă o dată că Tudorache se folosește de imaginea lui Lucescu pentru a pune presiune pe Pancu.
Daniel Pancu nu se gândește să plece și a explicat de ce Mircea Lucescu n-a venit la meci.
„Nu, va trebui să rezolvăm anumite probleme. În mod normal, da (n.r. – că o să continue), pentru că am contract și mi-am propus să promovăm cu Rapidul. Nea Mircea nu a venit la meci, am vorbit cu el de dimineață, are niște probleme de sănătate. Sciaticul mai exact, din ce mi-a spus. Mi-a transmis multă baftă, să ne adunăm toate energiile pentru a câștiga acest joc, pentru că este foarte important. Pentru mine ar fi aur să am o persoană ca nea Mircea în club, și nu numai pentru mine”, a mai spus Pancu.
Antrenorul Rapidului a vorbit și despre campania de achiziții. „Cu siguranță, două – trei transferuri. Pentru că echipa, când a fost echipa aia lucrată de mine, echipa aia, cu spiritul meu, cu organizarea mea și a staffului, pentru că am parte și de un staff profesionist, un staff dedicat, echipa a arătat foarte bine. Păcat că unii nu au avut încredere în ei, dar jucătorii le-au dat peste nas”, a declarat Daniel Pancu.
Rapid termină prima parte a sezonului cu 35 de puncte și se află pe locul 3, care duce la barajul pentru promovare.
Foto: FC Rapid 1923