Chiar dacă a încercat să-și ascundă – oarecum – optimismul, Dumitru Mitu credea foarte mult într-un prim rezultat pozitiv al sezonului pentru Șoimii Pâncota în meciul de sâmbătă din etapa a 6-a. La o primă vedere, Unirea Tărlungeni nu era de neînvins, dar, în cele din urmă, s-a impus la pas la Șiria, scor 4-1.
La final, antrenorul de conjunctură al „alb-negrilor” a ținut să sublinieze absențele de ultim minut ale lui Sliti Taider și Ionuț Ianc (ambii cu probleme la carnetele de joc), care ar fi trebuit să joace în centrul liniei mediane. „În primul rând, sunt foarte dezamăgit de unii jucători, am crezut că pot evolua mult mai bine. În plus de asta, a trebuit să schimb doi fotbaliști titulari, iar în locul lor au intrat doi fotbaliști neîncălziți. De altfel de la cei doi (n.a. Andrei Pătrașcu și Cosmin Farcaș) nici nu mă așteptam la mai mult în debutul meciului, dar după aceea… Rămân la părerea că avându-i pe Taider și Ianc în teren e posibil să fi fost alta soarta meciului. Așa, a trebuit să schimbăm sistemul, să mutăm fotbaliștii pe posturi. Așteptăm de la conducere să mai aducă jucători, căci, se vede, nu avem destui”, a menționat „Bebe” Mitu.
Analizând ceva mai profunzime partida, fostul mijlocaș al lui Panathinaikos a adăugat: „A contat și factorul fizic. Mulți dintre jucătorii noștri de abia au început antrenamentele, sunt doar la începutul pregătirii. Cu toate astea, am avut și un 11 metri la 0-2 parcă, a mai fost și bara, dar am fost și ocoliți de șansă. E adevărat, și ei au mai avut ceva ocazii, dar concluzia mea rămâne aceea că dacă îi aveam pe ce doi în teren, pe Taider și Ianc, alta ar fi fost soarta meciului”.
La 41 de ani și 7 luni, Mitu a înscris primul gol stagional în contul Pâncotei. A fost o execuție personală, de mare efect, dintr-o lovitură de la 25 de metri. „M-am uitat la portar, l-am văzut că pleacă și atunci am executat pe colțul lung. Inițial, doream să dau pe colțul scurt, dar am decis să-l prind pe contrepied. Mă bucur că am marcat un prim gol, nu suntem chiar atât de desculți, deși nu am realizat încă absolut nimic. Poate doar că avem un mic număr la casă”, a explicat mijlocașul ofensiv.
De marți, cuplul de antrenori Giancarlo Oddi și Fausto Salfa (prezent și sâmbătă la stadion, dar ca și simplu spectator) ar trebui să-și intre în atribuții la Pâncota, prilej pentru Mitu să răsufle ușurat. „Abia așteptam să scap de sarcinile de antrenor, pentru simplul fapt că nu am timp de așa ceva. Nu am nevoie de atâtea belele pe cap, nu le pot face față. A trebuit să mă ocup de echipament, de antrenamente, trebuie să și intru în teren, mai am și servici cu destule atribuții. Săptămâna asta, exceptând ziua de ieri, ne-am antrenat doar pe teren mic, gândiți-vă ce pregătire și ce așezare am putut face. Cu toate astea, repet, mă așteptam la mai mult de la unii, dar vor vedea ei pe parcurs…”, a încheiat „veteranul” șoimilor.
După desfășurarea primelor șase etape în Liga 2, Șoimii Pâncota și ACS Berceni au rămas singurele echipe fără punct acumulat.
Text și foto: Sport Arad