Marian Pană s-a declarat mulțumit de jocul echipei, mai ales din prima repriză, în confruntarea cu Damila. Antrenorul orădenilor regretă că jucătorii săi n-au putut câștiga toate punctele puse în joc, însă crede că dacă Bud n-ar fi fost elimnat în „compensație”, altfel ar fi arătat scorul final. Pană mai spune că și starea terenului a avut un cuvânt de spus în prestația din teren a celor două echipe.
„Sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat astăzi, în sensul că n-am reușit să câștigăm, dar încerc să fiu cât mai realist și despre joc pot să spun că am făcut o primă repriză aproape perfectă, dacă și marcam. A fost un început de repriză a doua bun, în care am ratat sau portarul oaspeților a scos in-extremis. După aceea s-a instalat puțin haosul, cu eliminarea jucătorului de la Damila, nu-mi dau seama de ce, apoi, în compensație arbitrul a încercat să refacă echilibrul, dându-l afară pe Bud, un jucător foarte important pentru noi. Una peste alta, eu nu zic că am făcut un joc rău, ținând cont de starea terenului și de cum s-au desfășurat ostilitățile pe teren, dar, din păcate, rezultatul contează, un 0-0 care ne aduce un punct și nouă și celor de la Damila și vedem ce va fi în continuare. Este obligatoriu să câștigăm la Luceafărul și putem spune că ne menținem acolo, aproape de plutonul fruntaș”, a spus după meci antrenorul orădenilor.
Foto: eBihoreanul