Antrenorul reșițenilor, Marian Pană, s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi, în ciuda faptului că finalizarea a lăsat de dorit. Metalul Reșița a pierdut primul meci din play-off, 0-2 în deplasarea de la Târgu Mureș.
„Putem spune că victoria gazdelor a fost meritată și s-a conturat încă din prima repriză, când au avut mai mult inițiativa. Diferența a fost făcută însă de o greșeală a lui Apostol. În repriza a doua am reușit să punem o oarecare presiune pe adversar, am controlat mai mult jocul, ne-am apropiat de câteva ori și de careu, dar, din păcate, nu am reușit să finalizăm. Am încercat să ne ridicăm la nivelul unui joc de play-off și cred că am reușit în mare parte. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar golul doi mi s-a părut ofsaid, oricum nu mai conta. Noi nu jucăm sub presiunea obiectivului, dar vom aborda fiecare meci la victorie. Felicit echipa din Târgu Mureș, consider că are un lot mai valoros și este favorită, alături de Craiova, la promovare”, a fost declarația lui Marian Pană la finalul meciului cu ASA.
Articol scris de Mihai VEREȘ
Foto: Valics LEHEL