FC Bihor și-a încheiat parcursul din actualul sezon competițional al Ligii a II-a, 2014-2015, cu jocul pe care l-a disputat sâmbătă, la Stadionul Iuliu Bodola, în compania formației CSM Rm. Vâlcea. Partida, care a contat pentru etapa a 6-a, ultima din play-out-ul Seriei a II-a și pentru care care antrenorul Gheorghe Silaghi a avut nouă jucători indisponibili s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, deși în partea a doua, cel puțin, orădenii au dominat jocul. Scorul a fost deschis de bihoreni, în minutul 17, când a înscris N. Lorincz, pentru ca egalarea să survină în minutul 31, când a marcat Melcea.
Partida a început într-o notă de echilibru, cu prima acțiune mai periculoasă a bihorenilor, consemnată în minutul 7, când V. Dobrescu a intrat în careu pe partea dreaptă, dar a fost stopat la 7 metri de poarta lui Prvulovic. În replică însă, în minutul 16, Ad. Popa a trimis de la marginea careului, pe jos, în bara colțului lung a porții orădene apărate de Alin Sălăjan. Peste numai un minut s-a deschis însă scorul, când intrat în careu pe partea stângă, tânărul fundaș orădean Norbert Lorincz a șutat la colțul scurt, învingându-l pe portarul vâlcenilor.
În minutul 24 FC Bihor a trecut pe lângă majorarea scorului, după o lovitură de colț, executată de pe partea dreaptă de Cr. Andor. Mingea a fost trimisă înalt la 3 metri de poartă, de unde V. Dobrescu nu a reușit însă să reia spre cadrul porții. De partea cealaltă, în minutul 31, oaspeții au reușit să înscrie și să egaleze, după ce Firțulescu a trimis un șut-centrare, Sălăjan a fost păcălit, mingea depășindu-l și lovind bara sus, după care a ajuns la Melcea, care din 4 metri a șutat, Țoca aflat pe linia porții a respins, însă arbitrul a apreciat că mingea a depășit cu întreaga circumferință linia de poartă și a validat golul.
FC Bihor a revenit apoi în atac, iar în minutul 41, R. Ember a executat o lovitură liberă de la 40 de metri, mingea trimisă de el lovind bara porții vâlcenilor. Chiar în finalul primei reprize, în minutul 44, V. Dobrescu, deși a fost încolțit de doi jucători, a scăpat singur cu portarul, dar din 7 metri a trimis puțin pe lângă bară.
După pauză, jucătorii orădeni au atacat mai mult, și-au masat adversarii în propria lor jumătate, vâlcenii mulțumindu-se doar să contraatace, însă nu au mai marcat până la final, deși, în minutul 66 a fost o fază controversată, care se putea concretiza cu un gol. Atunci, Cr. Cigan a căzut în careu după un duel cu Stoica, centralul Lucian Țiții, din Sibiu, a dictat penalty, dar tușierul, Simona Hiticaș, din Cluj Napoca, semnalizase un offside la Cigan, iar centralul a revenit asupra deciziei.
În minutul 69, Norbert Lorincz a luat o acțiune pe cont propriu, s-a apropiat de careu, dar a șutat pe lângă poartă. În minutul 76, Haș a expediat un șut de la 30 de metri, tot pe lângă poartă, pentru ca în minutul 80, același Haș să trimită periculos, de la marginea careului, puțin pe lângă poartă.
Pe final de joc, antrenorul Gheorghe Silaghi a trimis în teren di tineri jucători, care, cu acest prilej au debutat în Liga a II-a. Este vorba despre Dan Negrea, jucător provenit de la echipa a doua, și de Alexandru Talpoș, un fotbalist de doar 15 ani, provenit de la echipa de juniori C a clubului orădean, o echipă antrenată de Marius Suciu. Talpoș este și component al lotului național U 15.
Salvată sportiv, echipa nu-și cunoaște viitorul
Astfel, FC Bihor și-a încheiat jocurile din acest sezon și deși s-a clasat pe locul IV în play-out, nu va participa nici măcar la barajul pentru evitarea retrogradării, care nu va mai avea loc, întrucât FC Olt s-a retras din campionat, iar nicio altă echipa nu va mai retrograda în acest sezon. Dacă din punct de vedere sportiv, situația la clubul orădean de fotbal este salvată, nu se știe ce se va întâmpla în continuare cu clubul în sine, acesta având neapărat nevoie de un investitor sau un susținător financiar, pentru ași putea continua activitatea.
„Le mulțumesc din suflet acestor copii, pentru sacrificiul pe care l-au făcut în aceste luni. Le înțeleg greutățile prin care au trecut, sunt alături de ei și-i susțin pentru că, zic eu, orice om care merge la un loc de muncă, după efortul depus își așteaptă și retribuția, iar ei n-au primit acești bani și sunt convins că dacă în alte domenii de activitate se întâmplă acest lucru, se lasă cu greve, cu proteste… De luni, începând, eu am un singur scop, aducerea unui investitor la echipă, iar dacă până în 15 iunie nu reușesc să aduc acest investitor sau să atrag fonduri la echipă, eu o să spun adio acestui club, pentru că nu se dorește echipă de fotbal în orașul nostru. Și mă întreb eu, ce interese meschine sunt în jurul acestei echipe? De ce se vrea moartea acestui cub și de către cine?”, a declarat președintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor.
FC BIHOR ORADEA 1
CSM RÂMNICU VÂLCEA 1
N. Lorincz ”17 / Melcea ”31
Sălăjan – Zanardini, Letan (cpt.), Țoca, N. Lorincz – Haș (Negrea ”83), A. Achim – Sorian, Ember, Andor (Talpoș ”89) – V. Dobrescu (Cigan ”55)
Rezerve neutilizate: Barabaș – Bactăr, Zs. Lukacs, Ban
Antrenor: Gheorghe Silaghi
Prvulovic – Eremia (Deaconescu ”61), I. Stoica (cpt.), C. Pârvulescu, Al. Ionescu – Ad. Neagoe, Dumitrașcu – Ad. Popa (Bg. Geantă ”70), Melcea (Konyeha ”77), Firțulescu – M. Staicu
Rezerve neutilizate: A. Popescu – Piscanu, Codin, Fl. Lazăr
Antrenor: Aleandru Pelici
Stadion: „Iuliu Bodola” (Oradea); Spectatori: 300; Arbitru: Andrei Lucian Țiții (Sibiu); Asistenți: Petrică Ionuț Cîmpeanu și Andra Simona Hiticaș (ambii din Cluj-Napoca); Jucătorul meciului: Dragoș Firțulescu.
Sursa: FC Bihor