Pace în Valea Domanului! Conducerea Metalului vrea reconcilierea cu GRN!

Mihai Andries 21 Feb. 2014, 22:56 Campionat
Pace în Valea Domanului!** Conducerea Metalului vrea  reconcilierea cu GRN!

Pe lângă cele nouă transferuri reușite până acum, Metalul Reșița ar mai putea beneficia de un atu important la primăvară. Conflictul dintre club și galeria Guardia Rosso-Nera, al cărei lider, Marcel Gușcă, a fost interzis un an pe stadioane, s-a stins, iar Oprița și compania vor avea parte de o susținere adevărată în lupta pentru play-off și promovare.

Reprezentanții GRN doreau să-și susțină din nou echipa iar după mai multe discuții cu jucători exponențiali ai noii Metalul Reșița lucrurile începeau să intre pe acest făgaș. Astăzi, gestul de reconciliere a venit din partea conducătorilor clubului. Primarul Mihai Stepanescu și președintele Cătălin Rufă l-au invitat pe Marcel Gușcă la conferința de prezentare a noilor achiziții. Liderul galeriei reșițene a fost interzis un an pe stadioane după un conflict cu Manu Grigore, la meciul cu FC „U” Craiova.

„Am fost chemat azi la prezentarea noilor achiziții. Invitat de conducerea echipei, domnul Rufă și domnul Stepanescu. E un pas important spre împăcare. Vom reveni și noi să susținem echipa. Am purtat discuții cu jucători importanți, precum Oprița și Zimmermann, ne întoarcem pentru binele Metalului. Noi oricum voiam să stabilim într-o ședintă că e timpul să revenim, mai puțin eu, care sunt încă suspendat”, a declarat Marcel Gușcă pentru SPORT9.ro.

Liderul GRN și-a dat inclusiv mâna cu cel din cauza căruia a fost suspendat și are următorul termen de judecată pe 17 martie. Pentru a contesta decizia el va avea și martori, dar nu e exclus ca Emanuel Grigore să-și retragă plângerea. „Sper să-și retragă plângerea și Carol Gurgu și Manu Grigore. Eu nu am condiționat retragerea plângerilor de revenirea galeriei. Dacă ei vor să facă acest pas e cu atât mai bine”, a precizat Gușcă.

„E o problemă personală”

Carol Gurgu, reprezentantul Primăriei în clubul reșițean, a avut la rândul său un conflict cu Marcel Gușcă în sezonul trecut. Acesta din urmă l-ar fi lovit pe oficial după un joc (Flacăra – AFCMR). Gurgu fiind acuzat de ultrași că a vrut să formeze o altă galerie. Fostul președinte al lui AFCMR spune că încă nu știe ce va face în legătură cu plângerea depusă de el împotriva suporterului. „Nu are legătură una cu alta. E o problemă personală, eu voi decide ce voi face… Mă bucură faptul că revine galeria, așa e și normal. Eu nu am nimic cu ei”, ne-a spus Gurgu.

Astfel, GRN se pregătește și pentru prima deplasare din 2014, care va fi la Motru pe 1 martie.

Sursa: Sport9.ro

Mihai Andries 21 Feb. 2014, 22:56 Campionat
Pe aceeași temă