Otopeniul visează la Liga 1 dacă bate Săgeata!

Mihai Andries 02 May. 2013, 09:56 Campionat
Otopeniul visează la Liga 1 dacă bate Săgeata!

Victoria este singura variantă pe care o au în minte jucătorii ultimei echipe de pe podiumul seriei I pentru meciul de azi cu Săgeata, care va începe de la ora 15 și va fi televizat pe DolceSport 2. Echipa antrenată de Viorel Ion este într-o formă de zile mari, bifând trei victorii consecutive după eșecul de la Clinceni, cu ACS Buftea. După ce și-au primit din drepturile salariale restante, ilfovenii au prins viață, învingând pe rând Chindia, Unirea Slobozia și Brăila, așa că acum sunt la un punct în spatele locului 2, ultimul care asigură promovarea.

Oficialii Otopeniului sunt ferm convinși că o victorie cu Săgeata le-ar crește șansele de a accede în primul eșalon la 75%, iar dacă aceasta va fi urmată de un dublu succes, adică cu Sportul și Delta, ar crește la 90%. Pentru acest meci, profitând de pauza pe care a avut-o, gruparea ilfoveană a făcut un scurt cantonament la Brașov, pentru a fi în formă maximă.

Răvoiu s-a despărțit de Otopeni

În altă ordine de idei, din tabăra gazdelor de azi a venit și confirmarea privind despărțirea de Răvoiu, fundașul central ajungând la un acord cu clubul privind rezilierea contractului. Este a doua despărțire din retur, după cea de Alexandru Pop, cel de-al treilea portar al echipei, dispărut fără urmă la începutul părții secunde a sezonului, după ce a fost cu echipa în cantonament în Antalya.

Partida de azi va fi condusă de o brigadă avându-l la centru pe Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), ajutat la linii de Cristian Nica (Ploiești) și Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea).

 

Articol de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 02 May. 2013, 09:56 Campionat
Pe aceeași temă