OPINIE | Oare cum s-a văzut derby-ul din cer? „Bogdanii speră să vădă Poli – UTA pe un stadion plin”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 29 Oct. 2018, 13:32 Actualizat: 29 Oct. 2018, 13:33 Campionat
OPINIE | Oare cum s-a văzut derby-ul din cer?  „Bogdanii speră să vădă Poli – UTA pe un stadion plin”

Timișoara și Aradul oftează după vremurile când Poli și UTA erau actrițe principale pe scena fotbalului românesc. Pentru mulți suporteri, derby-ul Vestului e raza de soare într-un sezon împovărat de Liga a 2-a. Cu siguranță, și Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi abia așteptau să fie alături de „Bătrâna Doamnă” sâmbătă, 27 octombrie. Viața a decis însă altfel pentru cei doi arădeni, pentru care timpul nu a mai avut răbdare din seara de joi. Iar pentru noi, cei rămași, se nasc multe întrebări despre viitorul imediat al fotbalului din vestul țării.

Este final de octombrie, iar în Timiș și Arad, pentru iubitorii fotbalului, e un octombrie negru. Doi suporteri ai UTA-ei au decedat joi seara, după un accident survenit chiar la întoarcerea de la repetiția pentru coregrafia meciului de sâmbătă. Era un nou episod al rivalității cu fanii timișoreni. Amintirea sezonului trecut era cu siguranță  vie. În tur, a fost bătaie pe „Dan Păltinișanu”, după ce fanii celor două echipe nu s-au încurcat în gardul firav dintre sectoarele bătrânului stadion. În retur, a fost fotbal doar timp de 60 de minute, deoarece galeria timișoreană nu a fost lăsată în tribunele stadionului din Șiria și a fost ținută de jandarmi pe câmpurile care i-au marcat copilăria marelui Ioan Slavici, iar clubul a decis să scoată echipa de pe teren.

Probabil, dacă nu era tragedia morții celor doi, și meciul din 27 octombrie ar fi avut conotații „războinice”. Însă, sâmbătă, pentru fanii timișoreni, arădenii nu au mai fost „țărani”. Cele două echipe s-au solidarizat într-un mod admirabil. Totuși, un Poli – UTA cu maximum 5000 de suporteri în tribune nu e la fel ca altădată, exact așa cum a remarcat și antrenorul Dusan Uhrin jr., prezent la meci. Nici UTA, nici ASU Politehnica, nici ACS Poli, nici Ripensia nu sunt îmbrățișate în număr mare de suporterii din orașele lor, așa cum se întâmpla în urmă cu un deceniu. Toate echipele au în jurul sau în sânul lor oameni care consideră că au timp.

În vara lui 2016, când instanțele bucureștene declarau falimentul Rapidului, suporterii plângeau la tribunal. Printre ei, și un fan înfocat, în vârstă. Știa că Rapidul poate renaște, dar avea serioase dubii că își va mai prinde echipa, promovată atunci sportiv în prima ligă, pe prima scenă a fotbalului românesc. La vremea respectivă, ASU Politehnica sărbătorea promovarea în eșalonul al doilea, din care în prezent nu are perspective de promovare. UTA termina pe locul trei în Seria a 2-a a ligii secunde, după Mediaș și Târgoviște. Au trecut doi ani de atunci, dar în vestul țării, nu s-a schimbat mare lucru. ACS Poli s-a salvat de la retrogradare prin moartea giuleștenilor, dar în prezent trăiește o situație mai mult decât jenantă, cu jucători care pur și simplu nu mai vin la antrenamente sau vin cu povești că au căzut în nas pe la nunți.

Timișoara și Aradul își dispută, fiecare, primul meci de fotbal jucat în România, pe vremea când în Vest nici măcar nu era România. În an de centenar, cele două orașe au situații fotbalistice diferite, dar fără perspective mărețe. Aradul o iubește doar pe UTA, își așteaptă un stadion care se construiește încet, și ridică din umeri la plata salariilor jucătorilor, deoarece primăria dă bani, dar nu și pentru retribuția jucătorilor. UTA merge cu avionul, deoarece are bani de cheltuit, dar Ionuț Popa spune că va chema jucătorii săi măture frunzele de la terenul său privat de fotbal, pentru a le da niște bani. Pentru un microbist arădean „O parte din sufletul meu a rămas acolo”, la Stadionul Francisc Von Neumann. Tot Aradul visează la un stadion nou, cu emulație, ca la Craiova, dar, deocamdată, echipa e neplătită și joacă pe sinteticul de la Motorul.

Timișoara e scindată în trei. ACS-ul, proiectul autorităților și în special al primarului, răsuflă tot mai greu. Jucătorii detestă faptul că au rămas la echipa aceasta. Atmosfera este una compromisă total, iar locul 19 din clasament subliniază scufundarea unei echipe, unde nimeni nu mai vrea să vină, iar de unde cei rămași se chinuie să scape. Ripensia a ajuns și ea pe loc retrogradabil. Clubul se susține din bani privați, iar noul președinte recunoaște că e nevoie și de alți parteneri pentru a aduce un nume istoric în Liga 1. ASU Politehnica se află în al treilea sezon de liga secundă. Unul în care construiește, sperând și oarecum amăgindu-se că anul viitor va fi mai bine.

Toate cele patru echipe din Arad și Timișoara consideră că e timp. Au dreptate până la un anumit punct. Dar uneori, așa cum a fost pentru tinerii Bogdan Mihoc sau Bogdan Moisi, sau pentru „nea Ion”, timișoreanul Ion Cătău, fan al ACS Poli, decedat vineri, timpul, uneori, pur și simplu nu mai e! Timp pentru a inaugura un stadion în an electoral, timp pentru a prostii jucătorii că juriștii primăriei caută soluții, timp pentru ca jucătorii să își ia salariile din drepturi tv, deși există un manager de marketing, timp pentru a intra în insolvențe, timp pentru a nu promova niciodată jucătorii tineri, decât dacă ei vin de la Academia lui Hagi (căci atunci pot greși „fără număr”), timp pentru a spera ca publicul să se atașeze de un brand cu greutate în istorie, timp pentru a da declarații fanteziste că vinzi doi jucători în Anglia pe 500.000 de euro, timp pentru a aduce un nou antrenor, timp pentru a recupera un palmares, timp pentru culori (ACS Poli a jucat trei ani într-un sinistru alb-negru). Timp pentru a aștepta ca alții să moară, ca să le mai luăm din public, jucători tineri sau sponsori. Timp pentru a înjura arbitri, pentru a încerca să intrăm peste ei la vestiar, timp pentru a ne certa cu presa.

Victoria cu 3-1 a celor de al UTA a uns cu siguranță sufletele celor rămași, dar și Bogdanilor din cer. Probabil, din cer, cei doi fani au zâmbit, chiar dacă în mașina morții care i-a dus pe altă lume s-a distrus și coregrafia pentru derby. Probabil, tot din tribuna zenitului, Bogdanii speră să vadă un Poli – UTA pe un stadion plin, poate și cu ceva mai mult de patru șuturi pe poartă tot meciul. Rămâne în sarcina celor rămași să facă posibil ca cei plecați să vadă, de undeva, lucrurile pentru care nu au mai avut timp să le vadă de pe pământ. Iar pentru cei care încă mai avem timp, rămâne doar să ne cerem iertare pentru că nu am făcut visurile lor posibile cât mai puteau zâmbi alături de noi.

Articol scris de Anda DELIU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 29 Oct. 2018, 13:32 Actualizat: 29 Oct. 2018, 13:33 Campionat
Pe aceeași temă