Obligată de victoriile înregistrate de Clinceni, „U” Cluj și Chindia, Petrolul a început încrezătoare meciul de la Sânmartin, pe terenul Luceafărului, o echipă care are încă emoții în ceea ce privește retrogradarea. Șaim Tudor a pătrunde pe dreapta a centrat, Arnăutu a luftat de pe linia de șase metri, însă mingea a mers la Moldoveanu (6), care, din 5 metri lateral stânga, a trimis direct în Moga. La faza imediat următoare, Marinescu (7) a șutat puternic de la 20 de metri, Moga a respins din nou, iar Moldovan n-a putut finaliza. Același portar a mai intervenit o dată la o fază fiză bătută de Marinescu (10) pentru ca apoi cursul jocului să se schimbe dramatic.
În schimb, și-a intrat în rol Dulca (14), care a irosit o primă ocazie din 8 metri, trimițând peste, iar apoi Prejmerean (21) i-a ridiculizat pe Ghinga și Bucșa, însă n-a mai apucat să tragă din fața careului mic, fiindcă Pușcaș a venit din spate și a trimis spre propria poartă, aproape de autogol dacă Bolboașă nu avea un reflex salvator. Inevitabilul s-a produs după ce Paraschiv a trecut de Ghinga, iar Pușcaș l-a luat cu tot cu fulgi pe atacantul care și în tur le dăduseră două goluri ploieștenilor. Bolboașă a parat inițial lovitura de pedeapsă bătută de Vasile Pop (25), însă acesta din urmă a urmărit și a înscris din 4 metri. Tabela a clupit de 1-0, însă imediat a făcut-o din nou, pentru 2-0. Dulca i-a pasat în dreapta lui Roșu, acesta a centrat în fața porții, iar George Paraschiv (29), dintre Pușcaș și Ghinga, a deviat cu capul pe lângă portar și a majorat diferența.
Răspunsul lui SMURD? Marius Chindriș în locul lui Edgar Malakyan. Ineficient. Până la pauză nu s-a mai jucat nimic, deși Marinescu a încercat să croiască pe mijloc, însă singur n-a putut.
Un gol pentru o senzație de revenire și două „roșii” pentru liniștire
Petrolul a dat impresia imediat după reluarea meciului că poate reintra în joc. Robert Moldoveanu (47) a finalizat la colțul lung cu un șut de la 14 metri lateral stânga, însă totul a fost un foc de paie. Marinescu n-a putut să rupă ritmul, nici Chindiș și Țigănașu cu încercările de șuturi și centrari, iar totul s-a rupt pe final. Dulca i-a înșirat în driblinguri în careu pe Marinescu, Borța, Bolboașă, iar Borța (78) l-a faultat din spate când se pregătea să înscrie în poarta goală. Arbitrul a dictat penalty și eliminare directă pentru fundașul petrolist, iar de la punctul cu var Gabriel Preoteasa (79) n-a ratat. Moldoveanu (83) și-a mai trecut apoi o ratare în cont, Moga respingând cu un braț peste transversală mingea șutată de la 11 metri lateral dreapta, iar eliminarea lui Laurențiu Marinescu (86) pentru cumul de cartonașe galbene a dat frică pentru un eșec și mai umilitor.
Paraschiv (90) o putea face și mai drastică după ce l-a depășit din nou pe Ghinga, dar Bolboașă a scor cu un braț în față, iar atacantul Luceafărului a mai tras de două ori în blocajul fundașilor ploieșteni resemnați.
S-a terminat 3-1, Luceafărul s-a răzbunat pentru acel 6-2 încasat pe „Ilie Oană” și cu 37 de puncte acumulate s-a urcat pe locul 10. În schimb, Petrolul, cu 59 de puncte, a picat din nou pe locul 5 și cu opt etape înainte de finalul sezonului se află la șapte puncte în spatele Chindiei (locul 2) și la patru de „U” Cluj (locul 3). La modul cum joacă și cum Gigi Mulțescu reacționează pe margine, SMURDUL a venit mai degrabă să constate decesul șanselor la promovare.
LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – PETROLUL PLOIEȘTI 3-1
Vasile Pop 25′, George Paraschiv 29′, Gabriel Preoteasa 79′ – pen. / Robert Moldoveanu 47′
Moga – Wanya (Lu 25′), Yabre, Oros (cpt.), Moihedja (Nemeș 75′) – C-tin. Roșu, Preoteasa, Prejmerean, Al. Dulca – G. Paraschiv, Vas. Pop (Al. Băican 68′)
Rezerve neutilizate: I. Rus – Mitrică, Ludușan, Bebey
Antrenor: Cristian Lupuț
Bolboașă – Borța, Ghinga, Cr. Pușcaș, Țigănașu – Malakyan (M. Chindriș 30′), Bucșa (Ștefănescu 70) – Șaim Tudor, Laur. Marinescu (cpt.), Rob. Moldoveanu – Arnăutu
Rezerve neutilizate: Brînză – Alb. Olaru, Țicu, L. Cazan, Sarris
Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Eliminat: Florin Borța 78′ (roșu direct), Laurențiu Marinescu 86′ (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor); Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș); Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Pitești) și George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel).
Pentru Petrolul urmează meciul de la Mioveni, programat marți, 23 aprilie, de la ora 19:30, iar Luceafărul Oradea joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la CS Balotești.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: Petrolul Ploiești