Olimpia – FC Brașov 1-1. „Stegarii” pierd primele puncte în acest sezon

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Aug. 2016, 17:11 Actualizat: 21 Aug. 2016, 10:29 Campionat

După un succes la scor în primul meci desfășurat pe teren propriu în noul sezon al Ligii 2, 5-0 cu Metalul Reșița, și după o înfrângere în ultimele minute suferită la Mioveni, 0-1, Olimpia Satu Mare revine în propriul fief, însă nu va avea delor un meci ușor. Echipa lui Bogdan Andone întâlnește una dintre cele trei cluburi din Liga 2 care au punctaj maxim în acest start de campionat, rezultate cu care FC Brașov a surprins mai ales că abia a strâns câteva antrenamente înainte de debut. „Stegarii” au trecut de Sepsi OSK (3-2) și de Juventus (1-0), stau excelent cu moralul după ce conducerea le-a plătit salariul în avans și le-a dat și primele pentru victorii, astfel că au ca obiectiv câștigarea tuturor punctelor la Satu Mare. Antrenorul Cornel Țălnar s-ar mulțumi și cu un egal, având în vedere că doi titulari i s-au accidentat, iar restul jucătorilor acuză dureri după ce n-au efectuat pregătirea în pauza competițională.

În precedentele două întâlniri dintre Olimpia și FC Brașov, în campionatul trecut al Ligii 2, la Satu Mare meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, în timp ce la Brașov gazdele s-au impus cu 3-0.

Meciul ce va începe de la ora 18:00 și se va disputa pe Stadionul Olimpia din Satu Mare va fi arbitrat de centralul Cristian Codrea (Baia Mare), iar asistenți au fost delegați Mihai Marius Marica (Bistrița) și Ferencz Tunyogi (Zalău).

Delegarea arbitrului Cristian Codrea din Baia Mare la meciul de la Satu Mare a încins spiritele în cadrul lotului „stegar”. Managerul lui FC Brașov, Paul Enache, s-a arătat susprins de hotărârea Comisiei Centrale a Arbitrilor. „Mai bine puneau un arbitru din Satu Mare… Cred că această delegare putea fi evitată. Hai să vedem cum arbitrează acest Codrea. Până la proba contrarie îi dăm credit”, a spus Enache.

COMENTARIUL LIVE:

â–ºOlimpia: Anca-Trip – Ciul , Fl. Mureșan, Heil, Duruș Onicaș – V. Pop, Sil. Pană (Nanou 90+4), Krausz (Villand 84), D. Muntean (cpt.)Faur (Bura 73)
Rezerve neutilizate: Șuta – Iuhas, R. Rus, D. Lukacs
Antrenor: Bogdan Andone
Eliminat: Duruș 90+1 (cumul de cartonașe galbene)

â–ºFC Brașov: Fl. Iacob – Vlăsceanu, I. Șerban, Poverlovici (cpt.), Ct. Stan – Vl. Munteanu (Șt. Grigorie 60), P. Iacob – L. Manole, I. Popa (D. Ciobanu 90+3), Pamfile (Săftescu 46) – Sburlea
Rezerve neutilizate: Căucă – Codoban, H. Popa, R. Răducan
Antrenor: Cornel Țălnar

â–ºMin 90+5 Final de partidă. Olimpia și FC Brașov termină la egalitate. „Stegarii” pierd primele puncte în acest sezon

â–ºMin 90+5 Lovitura de colț este respinsă în față de Iacob, iar Nanou reia cu capul pe lângă poartă

â–ºMin 90+4 ⇔ Iese Silviu Pană și intră Brice Nanou

â–ºMin 90+4 Pană bate o loviutră liberă de la 35 de metri și IAcob boxează

â–ºMin 90+3 Iese Iulian Popa și intră Daniel Ciobanu

â–ºMin 90+1 Duruș vede al doilea cartonaș galben după o intrare dură asupra lui Șerban și este eliminat

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 85 Sburlea ia galben pentru proteste

â–ºMin 84 ⇔ Iese Krausz și intră Villand

â–ºMin 83 Iacob scoate incredibil de lângă bară lovitura de cap a lui Krausz, după ce inițial Pop a reluat din foarfecă

â–ºMin 75 Muntean este surprins în offside

â–ºMin 73 ⇔ Iese Bogdan Faur și intră Cosmin Bura

â–ºMin 71 Iacob are nevoie de îngrijiri medicale, iar Faur scapă fără cartonaș

â–ºMin 70 Pop bate direct la colțul scurt lovitura liberă din marginea careului, Iacob bâlbâie mingea, iar Faur insistă la ea lovindul în cap pe portar

â–ºMin 69 Cătălin Stan îl faultează din spate pe Pop la marginea careului Brașovean și arbitrul dă lovitură liberă. Stan ia galben

â–ºMin 68 Onicaș este lovit în mână de mingea respinsă de un coechipier, în propriul careu, brașovenii cer penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 67 Centrare din stânga, Iacob plonjează și reține din fața lui Pop

â–ºMin 64 1-1 Sburlea bate sigur lovitura de pedeapsă și aduce egalarea

â–ºMin 63 Duruș ia galben pentru proteste

â–ºMin 63 Heil pierde duelul în propriul careu cu Ștefan Grigorie, Anca-Trip iese și el la întâmpinare, dar cei doi jucători ai Olimpiei îl pun la pământ pe brașovean. Arbitrul din Baia Mare dă penalty pentru FC Brașov

â–ºMin 62 Onicaș ia cartonașul galben

â–ºMin 60 ⇔ Iese Vlad Munteanu și intră Ștefan Grigorie

â–ºMin 58 Poverlovici se duce direct în Pop și oprește un contraatac rapid al Olimpiei. Arbitrul dictează fault, dar nu și al doilea galben pentru căpitanul Brașovului

â–ºMin 53 Pană bate o lovitură liberă din stânga careului brașovean, un corner mai scurt, mingea e deviată și Iacob reține

â–ºMin 50 1-0 Krausz centrează în careul brașovenilor, Faur câștigă duelul aerian și deviază pe spate către Vasile Pop, iar acesta rămâne singur cu Iacob și îl învinge la colțul scurt din careul mic

â–ºMin 48 Poverlovici ia galben după un fault dur asupra lui Krausz

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 ⇔ Iese Claudiu Pamfile și intră Claudiu Săftescu

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 45+1 Muntean are o acțiune personală în stânga, îl întoarce pe Șerban și trimite cu efect pe lângă vinclul colțului lung al porții lui Iacob

â–ºMin 44 Hei pasează pe culoar în careu pentru Muntean, acesta pătrunde până la 7 metri ușor lateral stânga și încearcă să-l lobeze pe Iacob, dar portarul Brașovului respinge în corner. Ocazie mare pentru Olimpia

â–ºMin 42 Noua lovitură de colț este bâlbâită în careu de jucătorii celor două echipe, în final Sburlea trimițând din 8 metri pe lângă bara porții lui Anca-Trip

â–ºMin 41 Stan bate lovitura de colț din dreapta, mingea trece prin tot careul Olimpiei și Sburlea trimite apoi în plasa laterală

â–ºMin 40 Manole centrează în careu, iar Munteanu respinge direct în corner

â–ºMin 39 Pop bate un corner de pe dreapta și Iacob boxează de la prima bară

â–ºMin 34 Pamfile ia galben după ce îl lovește cu piciorul în față pe Ciul

â–ºMin 32 Cătălin Stan bate o lovitură liberă din stânga, direct pe Anca-Trip, care reține fără probleme

â–ºMin 27 Pop finalizează pe direcția lui Iacob din interiorul careului, după ce Olimpia a avut o acțiune frumoasă în banda dreaptă

â–ºMin 24 Arbitrul oprește jocul pentru ca jucătorii celor două echipe să se hidrateze

â–ºMin 22 Muntean trimite pe lângă bara a doua din colțul dreapta al careului brașovean

â–ºMin 20 Centrare din dreapta a lui Ciul, Faur reia cu capul din centrul careului pe lângă poarta lui Iacob, dar arbitrul dă fault în atac asupra lui Poverlovici

â–ºMin 17 Munteanu trece spectaculos de adversarul său în stânga careului oaspeților, centrează în fața porții, iar Poverlovici respinge

â–ºMin 15 Paul Iacob este călcat pe glezdă în careul Olimpiei într-un duel cu Duruș, ambii jucători urmăreau o minge înaltă, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, cu toate că brașoveanul a cerut penalty

â–ºMin 14 Sburlea primește în șase metri lateral stânga în careul Olimpiei, se întoarce și șutează în blocajul lui Heil

â–ºGaleria lui FC Brașov la meciul de la Satu Mare este formată din cinci suporteri

â–ºMin 12 Ciuc acuză o accidentare și iese pe marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale

â–ºMin 10 Faur este faultat la 30 de metri, Silviu Pană bate lovitura liberă până la Faur, acesta șutează în blocaj, mingea sare la Pană, care la rândul lui trage într-un adversar, iar apoi brașovenii ies din apărare

â–ºMin 7 Manole primește în dreapta careului și trage din alergare la colțul lung, însă Anca-Trip reține cu siguranță

â–ºMin 4 Silviu Pană trage din fața careului, însă mingea se duce pe lângă poarta lui Iacob

â–ºMin 1 A început partida

 
 
Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Aug. 2016, 17:11 Actualizat: 21 Aug. 2016, 10:29 Campionat
Pe aceeași temă