Olariu schimbă strategia

01 Sep. 2011, 14:41 Campionat
Olariu** schimbă strategia

Mureșul Deva a început bine campionatul cu o victorie, scor 1-0, în deplasare, la Luceafărul Oradea, însă mai apoi s-a poticnit chiar pe propriul teren în fața Chindiei Târgoviște (0-1), tot o nou-promovată.

Antrenorul principal al „alb-roșilor” Constantin Olariu speră ca actualul sezon să fie unul de tranziție, iar începând cu campionatul viitor, Deva să devină una dintre echipele bune, de mijlocul clasamentului din Liga a II-a. În acest sens, tehnicianul anunță că la echipă vor fi transferați doar jucători tineri, de perspectivă.

Domnule Olariu, una caldă, alta rece în acest început de campionat.
Așa este. În comparație cu primul meci de la Oradea, atitudinea jucătorilor nu s-a schimbat, însă parcă cu Târgoviște au intrat timorați pe teren, cu o oarecare frică de joc, iar pe final au căzut fizic. În plus, am fost nevoit să improvizez pe anumite posturi.

Care a fost motivul?
Fără doar și poate, lipsa omogenității, dar și pregătirea fizică precară. Avem o echipă nouă, care trebuie să încerce să își formeze un stil de joc personal. S-a văzut că avem probleme atunci când trebuie să construim faze pentru a ajunge în fața porții, deși avem jucători care pot face față sistemului și competiției.

Deci, ați depistat punctele slabe ale echipei?
Da. Sper să remediem cât mai curând carențele de ordin fizic și, încet, încet, să ne punem la punct și jocul. Sper ca suporterii noștri să aibă răbdare cu noi. Totuși, să nu uităm că am început foarte târziu pregătirea.

Se anunță un campionat infernal, în care vor retrograda cinci echipe, ocupantele locurilor 12-16. Cum vedeți competiția, se va salva Mureșul și în acest sezon?
În ultimele trei sezoane, Deva a fost mai mereu implicată în lupta pentru retrogradare. Nu știu ce va fi în acest campionat, eu sper ca povestea să nu se mai repete. Dar, dacă va fi să fim acolo jos, vom lupta să ne menținem în Liga a doua, pentru ca la anul să ne propunem să urcăm în clasament mai sus de mijloc, într-o zonă liniștită.

Aveți un plan?
Vreau să schimb strategia clubului în general. Vom aduce jucători tineri la echipă, în ideea de a lucra cu ei, și mai apoi să plece mai departe, mai sus. Totul, pe fondul unei anumite stabilități financiare, care să permită buna desfășurare a activității la club.

9 jucători a transferat Mureșul Deva în presezon: Igna – Văidean, Geacă, Ambruș, M. Șerban, Miheț, M. Petrescu, Dragu și Deaconescu

10 este locul ocupat de Mureșul Deva în Seria a II-a

„Am atenționat la momentul potrivit că am început târziu pregătirea, însă totuși este bine că ne-am urnit din loc”
Constantin Olariu, antrenor principal Mureșul Deva

Lotul Mureșului Deva pentru sezonul 2011-2012

Portari: Valentin Lipitor, Alexandru Coma și Andi Igna
Fundași: Mihai Geacă, Alexandru Petresc, Victor Pistol, Daniel Ambruș, Daniel Bogman, Bogdan Miheț, Andrei Moldovan, Mălin Șerban
Mijlocași: Nistor Văidean, Iosif Melcea, Valentin Furdean, Ioan Dragu, Alexandru Dan, Mihai Petrescu, Cosmin Ungur
Atacanți: Elvis Dîrvaru, Cristian Deaconescu, Octavian Drăgan

interviu de Sami Tamaș
foto de Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

01 Sep. 2011, 14:41 Campionat
Pe aceeași temă