Rapid a perfectat astăzi, 10 ianuarie, primul transfer pentru parte a doua a sezonului Ligii 2. Giuleștenii i-au „furat” golgheterul uneia dintre adversarele din campionat, SCM Gloria Buzău, pe Valentin Alexandru (28 de ani), marcator a 10 goluri în primele 21 de etape.
Giuleștenii și l-au dorit pe Alexandru încă de anul trecut, după încheierea primei părți a sezonului, însă echipa buzoiană n-a dorit să-i dea drumul atacantului decât dacă îi este plătită clauza de reziliere, de 30 de mii de euro.
Jucătorul originar din Popești Leordeni pe locul 6 în topul golgheterilor Ligii 2 din prima parte a acestui sezon, deoarece patru dintre reușitele sale au fost date din penalty, cele mai multe dintre fotbaliștii care au marcat tot câte 10 goluri în primele 21 de etape: Andrei Blejdea, Valentin Buhăcianu și Ovidiu Herea.
„Sunt extrem de fericit să revin la Rapid, mi-am dorit foarte mult să intru în familia Rapid, am ales cu sufletul, iar în vară sper să sărbătorim împreună promovarea”, a declarat noul atacant al Rapidului.
„Avem oferte și pentru Vali Alexandru și pentru Vali Munteanu, dar ei sunt legați de clauze și au contract pe doi ani cu echipa. Cei doi nu vor pleca, pentru că nimeni nu plătește clauza pe care am stabilit-o noi. Ei pot să plece, dar să plătească acea clauză”, spunea, pentru Liga2.ro, Ilie Stan, antrenorul SCM Gloria Buzău, despre o posibilă plecare a lui Alexandru la Rapid.
În cariera sa, Valentin Alexandru a evoluat pentru Victoria Brănești, Juventus București, CS Otopeni, CS Buftea, Gloria Popești Leordeni, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște și SCM Gloria Buzău.
Iată cum îl prezintă Rapid pe Valentin Alexandru:
„Rapid a început campania de transferuri din această pauză competițională prin achiziționarea celui de-al treilea golgheter al ligii secunde, Valentin Alexandru, de la Gloria Buzău.
În vârstă de 28 de ani, atacantul născut în Popești-Leordeni, a revenit la Rapid după o pauză de 3 ani și jumătate, Vali Alexandru bifând un meci în tricoul alb-vișiniu, în chiar ultimul meci înainte de faliment (4-1, cu Domnești).
Noul vârf al Rapidului are golul „în sânge”, în ultimele cinci sezoane reușind să înscrie nu mai puțin de 67 de goluri, în primele două ligi, pentru Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște și Gloria Buzău, dar și trei goluri în Cupa României.
Valentin Alexandru a reușit în ultimele două sezoane să promoveze de fiecare dată din liga secundă, mai întâi cu Dunărea Călărași, în sezonul 2017/2018, contribuind cu 24 de goluri, pentru ca în sezonul trecut să urce pe prima scenă cu Chindia Târgoviște.
Carte de vizită
Data și locul nașterii: 17 septembrie 1991, Popești-Leordeni
Post: Atacant
Înălțime: 180 cm
Greutate: 74 kg
Valoare transfermarkt.com: 250.000 euro
Carieră:
2019/2020: Gloria Buzău (L2) 19 meciuri / 10 goluri
2018/2019: Chindia Târgoviște (L2) 11 meciuri / 3 goluri
2018/2019: Dunărea Călărași (L1) 9 meciuri / 1 gol
2017/2018: Dunărea Călărași (L2) 33 meciuri / 24 goluri
2016/2017: Concordia Chiajna (L1) 7 meciuri / 2 goluri
2016/2017: Pandurii Târgu Jiu (L1) 9 meciuri / 2 goluri
2015/2016: Dunărea Călărași (L2) 32 meciuri / 25 goluri
2014/2015: Dunărea Călărași (L3) 9 meciuri / 21 goluri
2013/2014: CS Buftea (L3)
2012/2013: Academica Clinceni (L2) 11 meciuri / 2 goluri
2012/2013: CS Otopeni (L2) 1 meci / 1 gol
2011/2012: CS Otopeni (L2) 9 meciuri / 2 goluri
2011/2012: Victoria Brănești (L2) 14 meciuri / 2 goluri
2010/2011: Daco-Getica (L2) 11 meciuri / 0 goluri
2010/2011: Săgeata Năvodari (L2) 10 meciuri / 2 goluri”.
Rapid scrie eronat că Alexandru ar fi jucat la Daco-Getica sau Academica Clinceni.
La capitolul despărțiri, Rapid nu va mai conta pe trei jucători pe care i-a avut în lot în prima parte a sezonului. Atacantul Gabriel Dodoi a fost cedat sub formă de împrumut la CSM Reșița, iar portarul Alexandru Achiriloaei și fundașul Matei Babaua au fost cedați pentru următoarele șase luni la Pandurii Târgu Jiu, tot o colegă de campionat.