Ofertat de mai multe echipe din Liga 2, Arnăutu ia în calcul doar Petrolul. „Vreau să ajut la cea de-a treia promovare consecutivă”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 03 Jul. 2018, 12:19 Campionat
Ofertat de mai multe echipe din Liga 2, Arnăutu ia în calcul doar Petrolul.**

Golgheterul Petrolului din sezonul trecut, Sergiu Arnăutu (28 ani), a primit mai multe oferte de la echipe de eșalon secund, dar atacantul se gândește doar la o nouă promovare cu „Lupii galbeni”.

„Este adevărat că am primit câteva oferte de la echipe de top din eșalonul secund, dar, momentan mă gândesc doar la Petrolul, unde mă simt foarte bine. Mai am contract cu Petrolul și vreau să îmi ajut echipa să reușească cea de-a treia promovare consecutivă. Petrolul este un club foarte mare din România, are cei mai minunați suporteri din țară și asta ne obligă la îndeplinirea obiectivului care este trasat, acela de a promova în prima ligă!”, a anunțat Sergiu Arnăutu.

În ediția trecută a Ligii 3, Arnăutu a marcat 20 de goluri pentru ploieșteni în Seria a 3-a, contribunind din plin la promovarea Petrolului în Liga 2.

Crescut de Petrolul, Arnăutu nu a avut prea mult șansa să joace la echipa de seniori a clubului din Ploiești. În cariera sa a jucat la Chindia Brazi, CS Turnu Severin, CS Mioveni, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Tiraspol, Juventus București, FCM Baia Mare, Luceafărul Oradea. La Petrolul s-a întors sezonul trecut și a ajutat-o să reușească a doua promovare consecutivă.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 03 Jul. 2018, 12:19 Campionat
Pe aceeași temă