Înfrântă la scor în prima rundă a
sezonului de primăvară, CF Brăila are acum șansa de a evolua în
fața propriilor spectatori și de a obține, în disputa cu Gloria
Buzău, primul succes din Liga a II-a. Orice alt rezultat în afară
de victorie afundă și mai tare echipa pregătită de Daniel Timofte
în zona „nisipurilor mișcătoare”.
Cu toate că, la acest meci, reintră
în lot și Pânzaru, echipa fanion a orașului Brăila, cum era
denumită nu demult gruparea de la Dunăre, nu are însă o sarcină
prea ușoară, pentru că antrenor la adversara de duminică este un
bun cunoscător al fotbalului brăilean, Mihai Ciobanu, tehnicianul
sub bagheta căruia Dacia Unirea a avut rezultate foarte bune nu cu
mult timp în urmă. Ciobanu a mai fost la timona CF-ului în urmă cu
trei sezoane, dar a renunțat la postul de antrenor principal atunci
când a văzut că, pe plan local, nimeni nu a vrut să-și țină
promisiunile.
„Am conceput un plan
foarte bine pus la punct, dar mi-am dat seama repede că am fost
mințit și atunci am plecat. Deși multe amintiri plăcute mă leagă de
Brăila, sunt antrenor profesionist și sper să obțin un rezultat bun
cu Gloria, sâmbătă, pe Municipal”, a declarat
telefonic Mihai Ciobanu.
În tur, Gloria Buzău a câștigat cu
1-0 în Crâng, unicul gol al buzoienilor fiind înscris de
Prodan.
Sursa: obiectivbr.ro