Antrenorul Viorel Moldovan a declarat, vineri, că nu știe dacă din vară va mai rămâne la conducerea tehnică a echipei Rapid, precizând că deocamdată nu se gândește la o strategie pentru viitorul sezon deoarece lipsește aportul financiar.
„Nu pot să mă gândesc în perspectivă, eu mă gândesc să câștigăm fiecare meci și să promovăm. Nu știu ce va fi de la vară încolo. O iau și eu pas cu pas, să câștigăm jocurile. Nu pot să mă gândesc nici la o strategie din vară încolo. Nu știu nici ce voi face eu, dacă voi mai fi aici sau nu. Asta e viața, nu poți ști niciodată ce se întâmplă. Nu pot să mă gândesc la o strategie acum. Pentru asta este nevoie de un aport financiar și noi suferim la acest capitol”, a spus Moldovan.
El a adăugat că există interes din partea altor cluburi pentru unii dintre fotbaliștii din lot, dar speră ca aceștia să continue la Rapid și din sezonul următor.
„Sunt anumite interese pentru unii dintre ei, dar ce să vindem deocamdată? Avem elemente de perspectivă, au calități excepționale și e normal să atragă atenția unor cluburi, însă nu știm ce va fi din vară. Eu mi-aș dori ca aceste lucruri să rămână doar la stadiul de interes și acești jucători să continue aici. Mi-aș dori să construim o echipă puternică dacă vom promova, o echipă care să se mențină în prima fază în Liga I, pentru că e mult de muncă”, a precizat Viorel Moldovan.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)