Fundașul central al echipei CSM Rm. Vâlcea, Florin Plecanciuc este încrezător înaintea partidei cu liderul seriei, Poli Timișoara. „Nu ne e frică de Poli, jucăm de la egal la egal cu ei, vrem să ne jucăm șansa. Pentru dueluri cu jucători de valoare m-am făcut fotbalist, vreau să îl anihilez cât mai bine pe Goga și sper să fiu eu cel care câștigă. Este o șansă unică în viață să joci cu vicecampioana României, ei o să promoveze, trebuie să arătăm că avem și noi valoare, asta e visul când te apuci de fotbal. Sperăm să ajungem și noi ca ei, la valoarea și salariile lor. Lotul nostru e tânăr, de aici vine incoNstanța, deși există valoare. Fanii să se gândească că jucăm împreună doar de câteva luni, individual stăm bine, dar după un cantonament cu Marius, altfel vor sta lucrurile. Marius Mitu e profesionist, pregătește foarte bine meciurile, ne simte bine, e din rândul nostru, sunt sigur că va reuși să facă o echipă puternică în retur, după ce se mai completeză lotul. Nu trebuie să ne gândim la retrogradare, e doar o conjunctură, ne trebuie timp. Chiar dacă nu am câștigat multe puncte în ultimele etape, jucăm fotbal bun, combinativ, o să fie un joc plăcut cu o echipă care joacă fotbal ofensiv”, a spus Plecanciuc.
La cererea Digisport, care va transmite în direct partida, CSM Rm. Vâlcea- Poli Timișoara se va disputa duminică, în Zăvoi, cu începere de la ora 14.00. Intrarea publicului este gratuită.
articol scris de Adi Georgescu