Juventus București a scos un egal nesperat la Arad, având în componență mulți jucători tineri. Fostul mijlocaș de creație al Rapidului, Constantin Schumacher, a reușit să obțină acest rezultat la primul său meci pe banca tehnică a bucureștenilor, debutând astfel cu dreptul.
„Suntem o echipă nou formată, cu mulți jucători noi și e greu ca într-o lună de zile să legăm relații de joc. Per total, pot spune că sunt mulțumit de acest rezultat, chiar dacă în final am avut mai multe ocazii clare decât UTA. Arădenii formează o echipă bună, cu jucători care au mare experiență și le doresc ca în continuare să obțină doar victorii”, a declarat Schumacher.
Juventus a reușit să blocheze aproape perfect jocul de atac al „Bătrânei Doamne”, în multe momente utiștii rămănând fără soluții pentru continuarea fazei în jumătatea de teren adversă. „Știam cum joacă UTA, am fost informat despre acest lucru. Știam că au jucători tehnici, ca și Hidișan, fotbaliști care au înscris multe goluri, cum e Drăghici, sau un Drăgan, cu mare experiență la nivelul primei ligi. Eu am răspuns cu tineri ale căror relații de joc suferă, dar am reușit să ne facem treaba. Nu mă așteptam să avem atâtea ocazii, dar mă bucur că am reușit să ajungem de atâtea ori în fața porții adverse”, a mai spus tânărul tehnician.
sursa: sportarad.ro