Nu aduce meciul, ce aduce ultima fază: Brăila a învins în minutul 90

Nu aduce meciul, ce aduce ultima fază:** Brăila a învins în minutul 90

Sâmbătă dimineață, pe un frig pătrunzător și în prezența a numai aproximativ 100 de spectatori pe stadionul „Municipal” din Brăila a avut loc meciul de fotbal dintre formația locală și Unirea Slobozia. Aflate la egalitate de puncte înaintea meciului direct, câte 16 de căciulă, cele două echipe au părut a disputa un joc fără importanță. În final, s-au impus elevii lui Alin Pânzaru cu scorul de 1-0, în urma unui gol marcat de Onofraș la ultima fază de poartă a meciului.

Până atunci nu s-a jucat aproape nimic asemănător fotbalului, gazdele dominând ușor la mijlocul terenului, în timp ce oaspeții au evoluat foarte prudent cu gândul de a câștiga măcar un punct din această dispută. În prima repriză, ambele echipe au jucat la trecerea timpului, primul șut pe spațiul porții fiind expediat de gazde abia în minutul 29. Ambele formații au pasat mult, dar prost, monotonia meciului fiind stricată de șutul lui Pușcașu, respins în corner de portarul Dobre. Abia apoi s-au trezit și oaspeții, dar Teodorescu va trimite de două ori în barele porții lui Mitrea (minutele 31 și 44). După pauză s-a jucat după același scenariu, brăilenii fiind ceva mai insistenți, iar în minutul 52, Pușcașu a tras de la vreo 20 de metri, dar portarul Dobre apără cu dificultate

A venit minutul 63, Stănciulescu este faultat în careu de unul din fundașii adversi, dar șutul lui Frunză de la punctul cu var este apărat de Dobre. Apoi același Dobre apără șutul trimis de Olenic de la vreo 25 de metri (min 78), iar în minutul 80, Mitrea primește un cartonaș galben pentru faultul comis asupra lui Jianu la vreo 29 de metri de propria poartă. După alte șase minute, Frunză i-a pasat destul de bine lui Iordache, dar șutul acestuia de la 14 metri ușor lateral stînga se duce peste poartă. Nici Frunză nu va găsi cadrul porții cu un șut de la 16 metri, pentru ca apoi Gohoreanu să scape singur în careul brăilean, dar șutul lui s-a dus pe lîngă poartă, pe colțul lung.

În minutul 90, Frunză a fost blocat în momentul șutului de către Soare, pentru ca apoi să se înscrie singurul gol al partidei. A fost o minge aruncată în disperare de cauză pentru Onofraș, iar acesta a tras puternic de la vreo 9-10 metri, ușor lateral dreapta, învingându-l pe Dobre. Oaspeții nu au mai avut ce face și brăilenii au luat toate cele trei puncte, cu care au ajuns la cota 19.

CF BRĂ‚ILA             1
UNIREA SLOBOZIA 0

Marcator: Onofraș ’90

Cr. Mitrea  – Stănciulescu, L. Ivan, Olenic, Ghiocel – Frunză (cpt.), Pușcașu (Onofraș ’71), B. Spătaru (M. Dima ’82), Al. Radu (G. Iordache ’57) – D. Spiridon, St. Nicoliță
Rezerve: Leu – G. Gheorghe, Mucuță, Necoară
Antrenor: Alin Pânzaru

L. Dobre – Ibrian, R. Soare (cpt.), Fl. Tudorache, C. Toma – Macare, Coconașu – S. Stan (Drăguț ’68), G. Teodorescu (Gohoreanu ’58), M. Florea (D. Ene ’58) – M. Jianu
Rezerve: Măstăcan – Hristian, Topală, Ivașcă
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: Municipal (Brăila); Spectatori: 100; Arbitru: Cristian Georgescu (București); Asistenți: Bogdan Velicu (București) și Ionuț Marius Bobe (Videle)

Articol scris de Marcel SÎNPETRU

Pe aceeași temă