Ninu și Larie se pregătesc să betoneze apărarea Farului

05 Mar. 2010, 08:39 Campionat
Ninu și Larie se pregătesc să betoneze apărarea Farului

Noii fundași centrali ai
„marinarilor” își doresc să nu primească gol nici în meciul de
duminică, iar Farul să scoată cel puțin un punct.

După ce s-au „încălzit” în partida
cu Dunărea Giurgiu, Emil Ducu Ninu și Ionuț Larie vor avea parte,
duminică, la Chiajna, de primul examen cu adevărat dificil din
acest campionat.

„Sper să obținem măcar
un egal. Am încredere că nu vom primi gol. În disputa cu Dunărea
Giurgiu, au existat unele neconcordanțe între mine și Larie,
inerente însă, pentru că evoluăm de puțin timp împreună. La Chiajna
sperăm să ne meargă mai bine jocul. Gazdele stau bine în atac, dar
și noi avem echipă puternică și vrem să ieșim cu bine și din acest
meci. Cred că cele două echipe care vor promova se vor decide în
următoarele 4-5 etape”
, a declarat Ninu.

„Nu mi-e frică de forța
de atac a Concordiei. Sper ca apărarea noastră să-și facă datoria
și să nu luăm gol, pentru că ne va fi greu apoi să dăm două. Sper
să mă înțeleg cu Ninu din ce în ce mai bine și să ajutăm echipa să
promoveze”
, a spus și Larie.

Antrenorului Farului, Ștefan
Stoica, va stabili lotul de 18 al „marinarilor” pentru disputa de
la Chiajna astăzi, după antrenamentul de la ora 11. Constănțenii
vor intra în cantonament în această seară, iar spre Chiajna vor
pleca mâine. Meciul se joacă duminică, de la ora 11, în direct la
sport.ro.

Doar doi
stoperi

„Mourinho” a avut la antrenamentul
de ieri 19 fotbaliști (Vlas, R. Sardescu – portari; Ninu, Larie,
Gaston – fundași; Cristocea, Andrade, D. Prodan, Pantelie, Gârlă,
B. Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Pătrașcu, Henry, C. Matei –
mijlocași; Chico, Doicaru, M. Ene – atacanți), iar aseară era
așteptat la Constanța și Mățel, care a jucat, miercuri, la Tel
Aviv, în partida de tineret Israel – România 1-1.

Cu Mățel, lotul se ridică la 20 de
fotbaliști, dintre care Ben Teekloh e suspendat, iar Gârlă încă nu
e legitimat. Rămân așadar 18, dar, întrucât nu are la dispoziție
decât doi fundași centrali, titularii Ninu și Larie, este posibil
ca Stoica să renunțe la cineva dintre cei 18 (probabil Pantelie),
pentru a-l opri pe tânărul stoper Tudorache (care va evolua astăzi
la Farul II).

Joacă Rastovac,
astăzi, la Farul II?

În meciul Farul II – CS Eforie, de astăzi, la „marinarii” mici ar
putea evolua și fundașul central sloven Andrej Rastovac. Un alt
jucător de la Farul II, care s-a aflat și în cercul echipei mari,
stoperul Lucian Bubuleandră (22 ani), a ajuns la Academia de Fotbal
„Gheorghe Hagi”.

Sursa cugetliber.ro

05 Mar. 2010, 08:39 Campionat
Pe aceeași temă