Claudiu Niculescu a suferit în disputa cu CS U Craiova, scor 0-1, primul său eșec în jocurile de pe teren propriu, de când antrenează la Vâlcea. „Trebuia să vină și acest moment, dar important e cum vom gestiona acest eșec, nu e un capăt de țară, suntem la două puncte de locul 2. Frustrarea e mare, cred că CS U nu ne-a pus absolut nicio problemă, nu a dat niciun șut spre poartă, a tras de timp încă din minutul 50! Îmi felicit echipa, a muncit din primul până în ultimul minut, am fost mult peste CS U Craiova, o echipă care nici nu știm câte milioane euro are buget. Am avut două ocazii imense, din păcate, nu am marcat, dar lupta e deschisă. Gazonul nu e în cele mai bune condiții, dar putem să să dăm și noi vina puțin și pe maniera de arbitraj, rămâne să revăd fazele. Norocul ne-a părăsit, au ajuns o dată în careu și ne-au dat gol, dar mergem mai departe. Dacă am promova, ar fi o mare performanță, Vâlcea ar reveni după mulți ani în Liga I. Ne luptăm cu două echipe care au bugete enorme pentru Liga a II-a, CS U și ASA au mulți jucători de Liga I sau care au trecut chiar și pe la națională. Dar, eu cred că la final vom fi una din cele două promovate”, a comentat tehnicianul CSM-ului
Antrenorul vâlcenilor așteaptă din partea FRF, înainte de startul play-offului, lămuriri în privința echipelor care a drept de promovare. „Important este să fim anunțați înaintea play-offului ce echipe au drept de promovare și care nu, e o dorință normală a echipelor implicate în această luptă. De ce să ajungem la TAS, când regulamentul spune clar că trebuie să ai ultimii trei ani afiliere la FRF, iar unele echipe nu au depus dosarul de licențiere. Rugămintea noastră este clară, să nu pățim ca în sezonul trecut, să se anunțe la final că o echipă care promovează, nu are drept sau nu are licență. E normal să știm la începutul play-off-ului cine are sau nu drept de promovare. Nu înțeleg ce să caute în play-off o echipă care nu are drept de promovare, sau dacă intră, punctele să nu se pună, asta trebuie decis înaintea play-off-ului” a spus Niculescu.
Articol scris de Adi GEORGESCU