Echipa din Câmpia Turzii este nevoitÇŽ sÇŽ accepte, în acest retur, nu numai înfrângerile, dar și neputința de pe teren.
Â
Asaltul la poarta sârmarilor a început încÇŽ din primul minut al partidei, când cÇŽpitanul arÇŽdenilor, C. Luca, a reluat din prima peste poartÇŽ.
Â
În minutul 6 tabela de marcaj arÇŽta, deja, 1-0 pentru ACU Arad, care a profitat de învÇŽlmÇŽșeala din careul gazdelor și a deschis scorul prin Cristian Luca.
Â
Sârmarii au încercat sÇŽ rÇŽspundÇŽ prin acțiunile Sancira, din minutele 9 și respectiv 14, dar de fiecare datÇŽ balonul a fost respins de portarul PașcalÇŽu.
Â
În minutul 22, dupÇŽ ce Perde a luat o minge pe cont propriu, trecând de mai mulți adversari, a fost faultat la 18 metri perpendicular pe centrul porții. Luca a executat lovitura liberÇŽ puțin pe lângÇŽ poartÇŽ.
Â
Replica arÇŽdenilor a venit, în minutul 29, prin DrÇŽgan care a centrat pentru C. Luca, iar acesta din urmÇŽ a reluat puțin peste poartÇŽ. În minutul 40, Țurcaș a semnat sentința, dupÇŽ un un-doi cu C. Luca, mijlocașul a trimis mingea în plasă, aceasta lovind mai întâi bara.
Â
Începutul reprizei secunde a aparținut elevilor lui Ioan Tătăran, care au început în forțÇŽ, punând presiune la poarta lui PașcalÇŽu. În minutul 47, Perde a centrat o minge, respinsÇŽ cu mare dificultate de portarul arÇŽdenilor. Trei minute mai târziu, același Perde a centrat în fața porții, dar Siecoban a șutat în blocaj.
Â
În minutul 68, dupÇŽ un un-doi cu Eric, Sancira a șutat cu stângul pe lângÇŽ poartÇŽ. Cea mai mare ocazie a sârmarilor s-a înregistrat în minutul 71, când Fertea, scÇŽpat singur cu portarul, a tras slab, PașcalÇŽu reușind sÇŽ respingÇŽ mingea în lateral. Portarul oaspeților s-a remarcat și în minutul 83, la acțiunea lui Perde, care a centrat de pe dreapta pentru Siecoban, șutul acestuia fiind respins cu siguranțÇŽ. Ultima șansÇŽ a gazdelor de a înscrie a fost irositÇŽ în mintul 87, când Mitrea a ratat, inexplicabil, din 2 metri, singur cu portarul, dupÇŽ o deviere a lui Eric Yartey.
Â
articol scris de Denisa Mărginean (RL2)
Â