Partida de luni dintre CS Mioveni și ASU Politehnica, ultima a etapei a 25-a a Ligii 2, s-a terminat la egalitate, scor 1-1, după ce timișorenii au venit la acest meci cu secundul Antonio Foale pe bancă, după demisia lui Bogdan Andone de săptămâna trecută. Echipa lui Laurențiu Roșu a deschis scorul în minutul 38, dintr-un penalty transformat de Năstăsie, după o primă repriză cu puține faze ofensive ale bănățenilor. În a doua jumătate a partidei, raportul de forțe s-a schimbat, iar Ionuț Plămadă a reușit cu o execuție foarte bună să egaleze în minutul 81.
Timișorenii au avut și un grup de fani alături la Mioveni, dar formația gazdă a început mult mai decisă meciul. În minutul 3, după o lovitură liberă bătută de Roșoagă, Ayza a reluat cu capul pe lângă poartă. Brazilianul a fost și protagonistul următoarei faze, când a tras din careu, dar Cosmin Dur-Bozoancă a reușit să oprească faza. Jocul s-a mai stins în intensitate, cu un balon trimis de Neagoe peste poartă. Argeșenii au făcut o primă schimbare după ce Mîrzeanu a fost lovit de Scutaru, iar pe teren a intrat Neagoe. Deși colegii l-au căutat la fazele de construcție, Lusamba a avut o singură ocazie în minutul 30, când a tras puțin peste poartă cu un șut de la 40 de metri.
Mioveniul a marcat din penalty, după eroarea lui Giuricici
După mai multe ocazii, Mioveniul a reușit să deschidă scorul, dar din penalty. Ayza a fost omul care a scos lovitura de la punctul cu var, după ce Giuricici l-a lovit într-o încercare de a îndepărta pericolul din careu, asta după ce Krauzs a respins greșit, direct la brazilian. Cosmin Năstăsie a marcat din lovitura de penalizare, în minutul 38, cu un șut în dreapta lui Dur-Bozoancă.
Pe finalul reprizei, ambele echipe au avut câte o ocazie. Ayza a lobat un balon peste portarul Timișoarei, iar Plămadă a trimis în bara laterală după ce Predescu i-a dat o pasă bună.
Jocul s-a mai stins după trecerea la vestiare, dar Sorescu a continuat să preseze
Debutul reprizei secunde a fost unul fără ocazii periculoase. Croitoru a reținut fără probleme o centrare a lui Giuricici, iar Ayza a trimis din nou cu capul pe lângă poartă. Antonio Foale i-a trimis pe teren și pe Motreanu și Vasile Nicolae, pentru o miză pe carte atacului. În minutul 64, Sorescu a tras fără probleme pentru Croitoru, iar peste două minute, jucătorul U21 a trimis puțin pe lângă poartă, de la 20 de metri. Gazdele nu au mai avut o așa mare forță ofensivă. Abia în minutul 78, Neagoe a bătut peste zid o lovitură liberă din marginea careului, respinsă însă de Dur-Bozoancă.
Egalarea, după insistențele lui Ionuț Plămadă
Totuși, spre bucuria fanilor veniți de la Timișoara, în minutul 81, a venit și egalarea. Plămadă a primit o pasă lungă și a tras în forță din 14 metri, pentru un gol la colțul scurt. Presiunea a continuat, cu o minge trasă de Sorescu pe lângă poartă și un balon reluat bine de Plămadă, respins cu vârful degetelor de Croitoru. În prelungiri, Timișoara a mai presat prin aceiași Plămadă și Sorescu, iar, pe final, Florescu nu a prins spațiul porții, astfel că meciul s-a terminat cu 1-1.
ASU Poli rămâne pe locul 7, cu 38 de puncte și va primi duminică vizita celor de Hermannstadt. Mioveniul e pe locul 8, cu 31 de puncte și merge la final de săptămână la Știința Miroslava.
CS MIOVENI – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA 1-1
Cosmin Năstăsie 38′ – pen. / Ionuț Plămadă 81′
F. Croitoru – Alexe, Rob. Gherghe, Burnea (Trașcu 69′), Ed. Stoica – Roșoagă (Ed. Neacșu 84′), Mîrzeanu (Andr. Neagoe 25′) – Al. Neagu, Ed. Florescu, Ayza (cpt.) – C. Năstăsie
Rezerve neutilizate: Bg. Preda – Cip. Negoiță, Mih. Vintilă, Seb. Ivan
Antrenor: Laurențiu Roșu
Dur-Bozoancă – Giuricici (Motreanu 59′), Bilia (cpt.), Scutaru, Taub – Krausz, A. Ignea, C. Predescu (Ghinescu 82′) – Sorescu, Lusamba (Vas. Nicolae 59′), I. Plămadă
Rezerve neutilizate: Dascălu – Coadă, Schieb, Fl. Lazea
Antrenor: Antonio Foale
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț).
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)