„Ne jucăm șansa și la Lupeni”

06 May. 2010, 20:41 Campionat
„Ne jucăm șansa** și la Lupeni
Timișenii sunt cu un picior înapoi în Liga a III-a, iar
partida de la Lupeni de sâmbătă reprezintă poate ultima șansă de
salvare pentru băieții antrenați de Remus Steop.
Antrenorul „dacilor” recunoaște că pe lângă puncte echipa sa
are nevoie și de jocul rezultatelor din Seria 2. „E o partidă
dificilă la Lupeni, ne jucăm șansa. Probabil în situația în care
câștigăm sau obținem un rezultat pozitiv și în funcție de
rezultatele celorlalte contracandidate, mai există șanse. La
sfârșitul etapei vom știi, dacă pierdem va fi dificil”
, a
declarat Steop pentru www.liga2.ro.
În partida tur de la Covaci, Fortuna a condus cu 2-0 pe
tabelă, în primul meci cu Vali Negoiță la timonă, însă lupenenii au
revenit pe final și au obținut o remiză în extremis.
Chiar dacă sunt o echipă mică, Fortuna nu și-a ascuns în acest
sezon temerile față de jocurile de culise. Bănățenii susțin că nu
toți pornesc cu șanse egale pe dreptunghiul verde din Liga a II-a.
„Am luat atitudine când am simțit ceva în neregulă, au fost
câteva arbitraje care ne-au afectat. Dacă am fi beneficiat și noi
de câteva «bobârnace» poate nu eram pe ultimul loc”
, crede
tehnicianul galben-albaștrilor.
Transferurile au
ajutat prea puțin
Deși au reușit câteva mutări interesante în iarnă, precum
aducerea fostului golgheter din Liga a II-a, Sorin Gheju, „Dacii
liberi” au rămas în urmă față de adversarele directe.
„Logic toată lumea aștepta mai mult de la ultimele
transferuri, dar și ei au sosit într-o conjunctură nefavorabilă. Un
jucător precum Gheju, de careu, are nevoie de susținere. Oricum nu
sunt supărat pe jucători, e greu să recuperezi într-un astfel de
retur. Am abordat turul cu jucătorii care au reușit promovarea, nu
am reușit atunci la început să realizăm transferuri
importante”
, explică Remus Steop.
Fără juniorul Trandu
la Lupeni
La fel ca în ultima perioadă, clubul din Câmpia de Vest va fi
lipsit de cel puțin un jucător important în campionat. De această
dată a venit rândul juniorului Răzvan Trandu să fie suspendat, pe
lângă tânărul mijlocaș timișorean, nu va face deplasarea la Lupeni
nici Gabriel Voicu, în continuare accidentat.
„Trandu a avut evoluții foarte bune, normal că e o
pierdere, dar sper să nu se simtă lipsa lui, deoarece și Crișan a
făcut meciuri bune. Am jucat și cu doi juniori în acest
campionat”
, conchide Remus Steop.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI
06 May. 2010, 20:41 Campionat
Tags:
Pe aceeași temă