FC Hunedoara a obținut cea mai categorică victorie în acest sezon, scor 8-0, cu Gloria Reșița, atacantul Ovidiu Istinie fiind prim-solist cu patru goluri toate după pauză. Într-un joc care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii a III-a disputat sâmbătă FC Hunedoara a învins cu 8 la 0! la pauză 2-0, pe codașa Seriei a V-a, Gloria Reșița. Este cel mai concludent succes obținut de „negru-albaștrii” în actualul campionat care coincide cu primul meci al lui Remus Steop ca antrenor principal al Hunedoarei care îi succede în post lui Aurel Șunda care a părăsit echipa în preziua jocului.
Hattrick curat al lui Ovidiu Istinie
Introdus pe teren după pauză atacantul Ovidiu Istinie a fost de neoprit. A marcat jumătate dintre golurile hunedorenilor, 4 – două cu capul în minutele 73 și 81 din centrările lui Trășcan și Bogdan Roiu și alte două din acțiune (76′, 88′). Ultimele trei la rând. Tot în repriza secundă a fost marcat și cel mai spectaculos gol autor Samuel Jitaru – preluare și șut din întoarcere cu pământul mingea a lovit bara și a intrat în poartă (74′).
Gazdele au deschis repede scorul prin stoperul Ilie Mușuroia – preluare și șut din 10 metri (7′) și l-au majorat prin Robert Cristian dintr-un penalty scos de Jitaru împins în suprafața de pedeapsă de Gheda (37′). Paul Păcurar și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor imediat după reluarea jocului când din 3 metri a pus latul la mingea centrată de pe stânga de Jitaru altfel unul dintre cei mai activi jucători de pe teren. Diferența de scor putea fi mult mai mare. Hunedorenii au mai trimis de alte două ori mingea în bară prin Păcurar (34′ și 78′). De partea cealaltă Gloria Reșița care a aliniat o echipă de juniori nu a tras niciun șut pe spațiul porții apărate de Ilie Anton. Cu această victorie FC Hunedoara a făcut 44 de puncte cu care se menține pe locul 2 la 5 puncte în urma liderului ACS Recaș.
INBOX
#Remus Steop este cel de-al treilea antrenor principal al FC Hunedoara în acest sezon. El îl înlocuiește pe Aurel Șunda (etapele 7-21) și Eric Lincar (etapele 1-6). Steop va fi ajutat de Marcel Șandor.
#Patronul lui FC Hunedoara, Petrică Toma a explicat termenii despărțiri de tehnicianul Aurel Șunda. „Am avut o înțelegere verbală cu Aurel Șunda căruia i-am promis că în cazul în care va fi ofertat de un alt club dintr-o ligă superioară îl voi lăsa să plece”, a spus Toma. Șunda a plecat în Liga a II-a, Seria I la Săgeata Năvodari echipă implicată în lupta pentru promovare.
#În acest sezon, înaintea jocului cu Gloria Reșița, FC Hunedoara a mai învins la scor, 5-0, doar pe Flacăra Făget se întâmpla pe 21 octombrie 2011 în etapa a X-a.
Caseta tehnică
FC Hunedoara 8 (2)
A. Ilie – R. Cristian, Bier (cpt.), Mușuroia, (66 Dimcea), B. Roiu – P. Păcurar (80 Marcu), J. Vajda, R. Munteanu (68 Trășcan), Boroștean – Jitaru, B. Steop (68 Istinie).
Antrenor: Remus Steop.
Gloria Reșița 0 (0)
Kincses – Vijulie, Goiți, Cheda, Nicolicea – Feleagă (cpt.), Ieremciuc, Stănuca, Marta, Guduleasa (53 Buluzu) – Beloia (85 Ciupici).
Antrenor: Dănuț Boltașiu.
Au marcat: Mușuroia (7′), R. Cristian (37′-pen.), P. Păcurar (49′), Ov. Istinie (73′, 76′, 81′, 88′), Jitaru (74′).
Arbitru: Constantin Popescu (Târgu Jiu). Asistenți: Gheorghe Dănășel (Tg. Cărbunești) și Dănuț Birău (Târgu Jiu).
Stadion „Michael Klein. Spectatori: 400.
Articol scris de Sami Tamaș.
Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI).