În conflict deschis cu conducerea clubului UTA, cea care a trecut peste punctul de vedere al SCU și l-a numit director tehnic pe Ionuț Popa, galeria utistă a transmis un punct de vedere privind accesul suporterilor timișoreni pe stadion la meciul de mâine.
Rivalii de la ASU Politehnica au comunicat de ieri, prin Sebastian Novovic, președintele Druckeria, că au cumpărat din Arad 300 de bilete pentru meciul cu UTA, profitând de o greșeală de organizare a gazdelor. Poliștii fuseseră anunțați că li se vor da doar 70 de bilete la acest joc, adică echivalentul a 5% a locurilor disponibile pe stadionul din Șiria.
Suporterii utiști anunță acum că sunt alături de timișoreni, iar dacă organizatorii vor face abuzuri, nu vor respecta legea și nu vor permite accesul fanilor poliști cu bilete pe stadion, atunci „peluza arădeană va ieși la rândul ei din stadion”.
„Suporter Club UTA și membrii peluzei nu sunt de-acord cu permiterea accesului în stadion a doar 70 de suporteri timișoreni, dacă numărul celor care dețin bilete valabile este mai mare. Atragem atenția că din punct de vedere legal nu se poate opri accesul în stadion al suporterilor neinterziși prin lege, care au bilet sau abonament valabile, dacă nu domiciliază pe raza județului unde se joacă meciul. Astfel de abuzuri s-au mai întâmplat și în alte stadioane din țară, oprindu-se inclusiv accesul suporterilor UTA-ei la unele meciuri. Există și suporteri utiști cu buletin de Timiș și e absurd ca și aceștia să rămână pe dinafara stadionului.
Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic, vedem asta de fiecare dată când se joacă meciuri în Liga I sau Liga a II a. De aceea, indiferent de istoria mai veche sau mai recentă a rivalității cu suporterii timișoreni, considerăm normală prezența acestora pe stadion și ne-o dorim, astfel încât să avem un meci care să se apropie măcar din acest aspect de marile meciuri UTA – Poli din trecut. Dacă nu vor intra în stadion toți suporterii echipei Poli Timișoara care dețin bilet valabil pentru meciul UTA – Poli, peluza arădeană va ieși la rândul ei din stadion. Un meci UTA – Poli trebuie să rămână un derby al suporterilor, fie în stadion (chiar dacă la Șiria, dar de acest aspect ne vom mai ocupa cu alte ocazii), fie lângă stadion – dacă va fi cazul”, anunță Suporter Club UTA.
UTA: „Vom permite accesul la stadion doar celor 70 de suporteri”
Clubul UTA anunțase astăzi, pe site-ul oficial, că nu va permite intrarea pe stadion a mai mult de 70 de suporteri ai Politehnicii, chiar dacă aceștia au bilete cumpărate.
„Pentru a evita aglomerația la intrarea la meci sau preîntâmpinarea oricăror situații nedorite, clubul UTA îi invită pe toți spectatorii să vină din timp la stadionul „Otto Greffner”. Porțile se deschid la ora 15:30, iar spectatorii sunt rugați să aibă asupra lor act de identitate.
În calitate de organizatori ai meciului, îi înștiințăm pe susținătorii clubului ASU Poli Timișoara că vom permite accesul la stadion doar celor 70 de suporteri care au beneficiat de numărul de bilete alocat conform ROAF, adică 5% din capacitatea totală a stadionului „Otto Greffner”, chiar dacă aceștia, prin diverse metode, au intrat în posesia unui număr mai mare de bilete decât cele alocate. Această măsură este luată pentru siguranța tuturor spectatorilor prezenți la meci”, a anunțat UTA.
Derby neatractiv: sunt încă bilete la vânzare
În schimb, UTA a transmis și astăzi că mai sunt bilete de vânzare pentru meciul cu ASU Politehnica, cu toate că începuseră comercializarea lor încă de vineri. Cele mai puțin de 1500 de tichete disponibile pentru acest mare joc, câte locuri are stadionul „Otto Greffner” din Șiria, nu fuseseră date nici măcar cu o zi înainte de derby.
„Programul vânzării biletelor pentru derby-ul de marți continuă după următorul program:
Astăzi, 23 aprilie, sediul clubului (Calea Victoriei, nr. 20), până la ora 18:00
Marți, 24 aprilie, sediul clubului, orele 10:00 – 13:00;
Șiria, parcul din fața Muzeului Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”, de la ora 13.00″, e anunțul clubului UTA.
Novovic: „Logic ar fi să stăm în peluza opusă galeriei UTA-ei. Dacă nu, oamenii noștri vor merge în tribună, iar de acolo fiecare răspunde”
Liderul galeriei poliste, Sebastian Novovic, este convins că toți timișorenii cu bilete vor intra pe stadion mâine. Timișorenii pregătesc ultimele detalii ale deplasării la Șiria și nu iau în seamă comunicatul de azi al clubului UTA.
„Mergem la meci pur și simplu, cei de la UTA nu au cum să interzică accesul oamenilor ce au bilete la meci. Nu există bază legală pentru asta. I-am informat atât pe reprezentanții clubului UTA, cât și Jandarmeria, că avem peste 350 de bilete și vom veni la meci. Este strict greșeala clubului UTA. Mai departe, sunt și se pot asigura condiții, putem sta foarte bine în peluza opusă galeriei arădene. Toți suporterii timișoreni merg împreună și există soluții să stăm toți în stadion. Iar soluția este să ni se dea peluza opusă galeriei UTA-ei. Altfel, oamenii vor merge la locurile lor în tribună, iar de acolo fiecare răspunde. Și reprezentanții Jandarmeriei știu că nu pot interzice accesul oamenilor cu bilet pe stadion. De aceea, pentru motive de siguranță, ar fi bine ca toată lumea să stea grupată. Noi am anunțat din timp, de aici încolo e problema clubului UTA și problema Jandarmeriei Arad cum intrăm pe stadion și cum stăm. Sincer, nu știm exact dacă Jandarmeria din Timișoara, sau cea din Arad ne va însoți la meci, sau cum își vor împărți ele sarcinile. Tot ce știu este că avem 350 de bilete și venim organizat la meciul de mâine”, a declarat, pentru pressalert.ro, Sebastian Novovic.
Înaintea desfășurării etapei a 31-a și a derby-ului Vestului, UTA ocupă locul 12 în clasamentul Ligii 2, cu doar 35 de puncte, în timp ce ASU Poli se află pe locul 7, cu 47 de puncte. Arădenii sunt la doar șase puncte peste ultimul loc retrogradabil.
În tur, pe „Dan Păltinișanu”, în fața a circa 8.000 de spectatori și a două galerii splendide, ASU Poli a câștigat cu 2-1 meciul cu UTA. Cornel Predescu (3) și Dănuț Bilia (62) au marcat pentru alb-violeți, în timp ce Bujamin Asani (9) a înscris pentru alb-roșii. La acest jos, mai mulți membrii din cele două galerii s-au bătut în timpul pauzei pe coronamentul tribunei I.
Articol scris de Marius ANGHEL