„Mintea nu le-a stat la joc”

Fechita Bogdan-Andrei 21 Mar. 2011, 11:52 Campionat

După eșecul cu Voința Sibiu, 1-2 în
Zăvoi, managerul CSM Rm. Vâlcea, Laurențiu Tudor și-a criticat
jucătorii.

„Au fost două reprize
distincte, am pregătit bine jocul, dar echipa nu a jucat la
valoarea ei. La primul gol, Popescu nu era pregătit să intre, de
aia s-a întârziat schimbarea, iar la al doilea, Rădulescu nu știa
că trebuie să aibă egării de culoarea shortului. Adversarul ne-a
surprins cu mingi lungi în spatele fundașilor, jucătorii nu au fost
concentrați să vadă asta. Urmează meciuri foarte grele, trebuie să
le tratăm mult mai bine decât am făcut-o acum. Până la finalul
campionatului, pentru jucători este o preselecție continuă, avem
nevoie de jucători tineri, cu perspectivă, dornici să ajungă mai
sus decât la Liga a II-a, nu doar jucători în vârstă, care își
doresc doar prezența și banii. Încerc de la meci la meci ca
jucătorul să fie liniștit în timpul jocului, astfel ca evoluția lor
să crească de la joc la joc, asta la cer și la antrenamente, dar la
acest meci, mintea lor a fost în altă parte, nu la o partidă în
care au fost puse în joc trei puncte și pentru care care trebuiau
să lupte să le câștige”
a spus managerul Laurențiu
Tudor.

Articol scris de Adi
Georgescu

Fechita Bogdan-Andrei 21 Mar. 2011, 11:52 Campionat
Pe aceeași temă