„Mergem la Șimleul Silvaniei să câștigăm cele trei puncte”

Florin ALBOIU 30 Sep. 2010, 10:47 Campionat
„Mergem la Șimleul Silvaniei** să câștigăm cele trei puncte

Fotbaliștii de la ACU Arad vor intra astăzi în cantonament,
urmând ca vineri să plece spre Șimleul Silvaniei, acolo unde va da
piept cu Silvania din localitate. Cele două echipe s-au mai
întâlnit și în vară, într-un joc de verificare disputat la
Oradea.

„Este adevărat că am mai jucat cu ei. De atunci însă
și-au mai schimbat jucători. Mi s-a părut atunci o echipă solidă,
bine organizată”
, a declarat Costel Bogoșel.

Antrenorul de la ACU e conștient că lupta din teren va fi una
grea pentru studenți. „Dacă vom câștiga duelurile unu
contra unu ne vom impune. Oricum, mergem acolo cu obiectivul de a
câștiga cele trei puncte. Avem un moral bun, după cele două
victorii și ne dorim o serie cât mai lungă. Am mai avut o serie de
cinci victorii în urmă cu doi ani”
, a mai spus
Bogoșel.

În vederea partidei de sâmbătă de la Șimleul Silvaniei,
antrenorul de la ACU Arad are la dispoziție întreg lotul de
fotbaliști, inclusiv indisponibilii din etapa trecută Bundea și
portarul Paul.

articol scris de Daniel
BERAR

Florin ALBOIU 30 Sep. 2010, 10:47 Campionat
Pe aceeași temă