Marius Stan (62 de ani), președintele clubului Petrolul Ploiești, a anunțat, într-o emisiune TV a postului local Ploiești TV, că demisionează la finalul actualului sezon al Ligii 2, indiferent dacă echipa va promova sau nu în Liga 1.
Moderatorul emisiunii Neconvențional, Cristian Anghelescu, a relatat declarația lui Marius Stan înainte de difuzarea ediției în care invitat este președintele Petrolului, astăzi, de la ora 21:00.
„Indiferent cum se termină acest sezon, chiar dacă Petrolul promovează (și o să promoveze!), sunt decis să părăsesc gruparea și să-mi văd de viață! Nu este o decizie luată la cald, este hotărârea mea și veți vedea că o voi respecta!”, ar fi spus Marius Stan în cadrul emisiunii deja înregistrate și care va fi difuzată.
„Este foarte clar că se întâmplă ceva la clubul fanion al orașului, iar decizia lui Stan lasă frâu liber atât iminentelor comentarii cât și celor care stau în joc de glezne și pregătesc anualele „guverne” din umbră!”, scrie Cristian Anghelescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Marius Stan: „Întâmplările formidabile pe care le-am trăit în 2011 vreau să le trăiesc încă o dată. Ă‚sta este scopul final pentru care am venit la Ploiești”
Fostul președinte al Oțelului, iar după aceea primar al Galațiului, spunea la instalarea sa în funcție că a venit cu un singur gând la Ploiești, la Petrolul, pentru a retrăi sentimentul pe care l-a avut la fostul său club. Acela de a se bucura pentru câștigarea campionatului. Dacă nu va reuși promovarea în acest an, lucru pe care nu-l vede posibil, are pregătită deja demisia în alb, la fel și o a doua demisie, care se aplică pentru anul 2024, atunci când vrea ca Petrolul să câștige titlul.
„Aș vrea să vorbesc, așa pe scurt, despre două paliere, pe cel sportiv și apoi pe cel strict administrativ. Nu vreau să monopolizez, vreau să îl las și pe Flavius să vorbească. Pe mine m-ați mai auzit puțin săptămâna trecută. Aș vrea încă o dată să punctez anumite lucruri legate de partea fotbalistică.
Să știți că lucrul care m-a convins și care m-a determinat să intru în acest proiect al clubului Petrolul Ploiești e doar unul singur. Și asta pleacă de la întâmplările formidabile pe care le-am trăit în 2011, atunci când, bine știți, am câștigat titlul de campion la Galați. Atunci, ce a trăit, eu personal și cred că majoritatea oamenilor din acel oraș, este ceva greu de descris în cuvinte. Este, în fapt, esența pură a bucuriei, să vezi bătrâni, tineri, femei, bărbați necunoscuți bucurându-se împreună pentru o performanță neașteptată de nimeni. Atât de mult mi-a plăcut ce am trăit atunci, încât mi-am spus, cu orice sacrificii, că mai vreau o dată. Mai vreau o dată. Ă‚sta este scopul final pentru care am venit la Ploiești. Promovare, evident, este primul pas. Nu cred că cineva mai poate concepe ca acest club să mai stea un an în Liga a 2-a. Din acest punct de vedere m-am exprimat și data trecută în fața suporterilor. Acum, îmi pare rău, am uitat servieta la birou. Aveam demisia în alb. O prezint suporterilor la ședința Consiliului Director, pe care o avem după această conferință de presă. E o demisie în alb, care consider că este o demisie de onoare. Dacă nu ți-ai îndeplinit primul obiectiv, promovarea, te duci. Scuze nu există, că-i vinovat antrenorul, că-i vinovat publicul, terenul că are brazde. Nu se mai discută. Te-ai dus! Înseamnă că tu ești vinovatul principal. Iar eu, atunci când greșesc, știu să-mi asum. Dar sper și sunt convins, nu că sper, sunt absolut convins că nu va fi cazul. Îmi voi da demisia, tot o demisie în alb, datată, în schimb, pentru 2024, după câștigarea campionatului. Atunci nu va fi o demisie de onoare, va fi o demisie din motive de vârstă, pentru că vreau să vină un conducător din Ploiești care să continue munca pe care noi zic că o vom depune cu rezultate notabile”, a declarat Stan la prezentarea oficială.