Victoria Traian abordează noua ediție de Liga 3, sezonul 2026/27, a doua de la promovarea din Liga 4, cu un nou antrenor.
Clubul brăilean a transmis, după despărțirea de Nicu Rotaru, acordul la care a ajuns cu Ionuț Niculcea, cu experiență în Liga 3 acumulată anterior la gălățenii de la Unirea Braniştea.
La finalul lunii mai, după încheierea play-out-ului în Liga 3, Victoria Traian a anunțat despărțirea de Nicu Rotaru, cu care a colaborat timp de șapte ani.
”După 7 ani de muncă, pasiune și devotament pe banca tehnică a echipei noastre, a venit momentul să spunem „mulțumim”!
Contractul antrenorului Nicu Rotaru a ajuns la final, iar drumurile noastre se despart după o perioadă în care Victoria Traian a crescut, s-a consolidat și a trăit momente speciale.
Un capitol care va rămâne mereu în istoria clubului este promovarea în Liga 3, reușită memorabilă obținută anul trecut – rezultat al muncii, ambiției și implicării totale.
În acești 7 ani, Nicu Rotaru a fost mai mult decât un antrenor: a fost lider, mentor și omul care a pus suflet pentru culorile clubului nostru, contribuind la dezvoltarea unei echipe și a unei familii fotbalistice.
Îți mulțumim pentru profesionalism, seriozitate, sacrificii și pentru tot ceea ce ai lăsat în urmă la Victoria Traian! Îți dorim mult succes în tot ceea ce urmează și suntem convinși că drumurile fotbalului ne vor mai aduce împreună.
Cât despre viitor… clubul este deja în discuții avansate privind noul antrenor, iar în perioada următoare vom reveni cu vești. Rămâneți aproape – urmează un nou capitol pentru Victoria Traian!”, a transmis trupa din județul Brăila.
La câteva zile distanță, luni, 8 iunie 2026, trupa din Traian a comunicat numele noului antrenor principal.
Acesta este Ionuț Niculcea, care în primăvara anului 2024 se despărțea de Unirea Braniștea.
”BUN VENIT, IONUȚ NICULCEA!
Clubul Sportiv Victoria Traian are plăcerea de a anunța numirea lui Ionuț Viorel Niculcea în funcția de antrenor principal al echipei noastre.
Posesor al licenței UEFA A, noul nostru tehnician vine la Victoria Traian cu o experiență de peste 15 ani în fotbalul românesc, atât la nivel de seniori, cât și în formarea și dezvoltarea tinerilor jucători.
De-a lungul carierei sale de antrenor, Ionuț Niculcea a pregătit echipe precum ACS Unirea Braniștea, ACS Sporting Liești, CSM Galați, ACS Alfa Galați și ACS Campionii Galați, fiind apreciat pentru profesionalism, disciplină și capacitatea de a construi grupuri competitive.
Una dintre cele mai importante performanțe ale sale este promovarea în Liga 3 cu ACS Unirea Braniștea, reușită care a confirmat calitățile sale de lider și antrenor.
Pe lângă activitatea la nivel de seniori, a avut o contribuție importantă în formarea tinerilor fotbaliști, dezvoltând jucători care ulterior au ajuns la cluburi importante din România, inclusiv la Dinamo București și Academia Gheorghe Hagi.
Ca fotbalist, Ionuț Niculcea a evoluat pentru Dunărea Galați, Gloria Buzău și IFK Hässleholm (Suedia), acumulând experiență atât în competițiile interne, cât și în fotbalul internațional.
Suntem convinși că experiența, seriozitatea și pasiunea sa pentru fotbal vor reprezenta un plus important pentru proiectul Victoria Traian și pentru obiectivele pe care ni le propunem în noul sezon.
Îi urăm bun venit și mult succes în culorile Victoriei Traian!”, a informat Victoria Traian.
După înțelegerea la care a ajuns cu Victoria Traian, Ionuț Niculcea a spus că are ca obiectiv creșterea nivelului echipei și o clasare mai bună decât în ediția anterioară a Ligii 3.
”Sunt bucuros să fac parte din acest proiect și le mulțumesc celor din conducerea clubului pentru încrederea acordată.
Preiau o echipă care a avut un sezon foarte bun pentru statutul de nou-promovată și care a demonstrat că are potențial și caracter. În același timp, suntem conștienți că noul sezon va fi mai dificil. Adversarii ne cunosc mult mai bine acum și vor aborda meciurile cu noi diferit.
De aceea, obiectivul nostru este să creștem nivelul echipei prin multă muncă, seriozitate și disciplină în procesul de pregătire. Îmi doresc să construim un grup unit, ambițios și responsabil, care să reprezinte cu mândrie clubul și comunitatea.
Sunt convins că, împreună cu jucătorii, stafful, conducerea și cei care sunt alături de această echipă, putem avea un sezon reușit și putem continua progresul început în ultimii ani”, a spus Niculcea, citat de site-ul clubului brăilean.
Promovată în Liga 3 în vara anului 2025, după ce a câștigat barajul cu buzoienii de la CS Carpaţi Nehoiu (1-0 în deplasare și 2-1 acasă), Victoria Traian a terminat sezonul regular 2025/26 pe locul 7 din 12 în Seria 2, cu 31 de puncte acumulate în 22 de jocuri, la egalitate cu CSO Plopeni, pe care a depășit-o la rezultate directe.
În play-out, după alte șapte jocuri, a terminat pe locul 2 din 8 în Seria 2, cu 41 de puncte, la zece puncte sub liderul Unirii Braniștea (51 puncte).
Așadar, per total, a terminat sezonul 2025/26, la prima participare în Liga 3, pe locul 6 din 12 în Seria 2.
Foto: Victoria Traian