Rămasă fără antrenor, după ce lui Laszlo Balint (40 de ani) i s-a încheiat încheiat contractul la finalul sezonului recent încheiat și a semnat cu UTA, Metaloglobus i-a găsit brașoveanului înlocuitor. Președintele clubului din București a ajuns la un acord cu Marius Măldărășanu (44 de ani), care ultima dată a antrenat în 2018, în Liga 1, pe Astra.
Ploieșteanul va semna mâine un contract pe un sezon cu Metaloglobus, cu opțiune de prelungire pe încă un an, și va fi la a treia experiență ca antrenor principal, după ce până acum și-a exercitat noua meserie la Astra. În perioada ianuarie 2016 – iunie 2018 a condus-o pe Astra II, în Liga 3, iar în 2018 a pregătit-o pentru o scurtă perioadă de timp, iunie-septembrie, pe Astra, în Liga 1.
În stafful său îl va avea secunzi pe Laurențiu Costache și Gigel Coman, iar ca antrenor cu portarii pe Costică Dumitru.
În sezonul recent încheiat, Măldărășanu a fost ofertat să o preia echipe din Liga 2 ca Sportul Snagov, Metaloglobus sau Energeticianul, însă a refuzat.
Rezultatele obținute în 2019 de Metaloglobus l-au făcut însă să se răzgândească în privința echipei din Capitală și să accepte oferta propusă de președintele Marius Burcă. Printre dorințele lui Măldărășanu se numără menținerea în lot a fraților Herea. Claudiu este ofertat și de Rapid.
În cariera de jucător, Marius Constantin Măldărășanu a evoluat pentru Petrolul, Rapid, Beșiktaș și FC Brașov. La giuleșteni a ieșit campion de două ori, a câștigat Cupa României de trei ori și trofeul Supercupei de două ori.
Metaloglobus vine după cea mai bună clasare din istoria sa în Liga 2. La a doua prezență în acest eșalon, formația din București a terminat pe locul 9 din 20.
Articol scris de Marius ANGHEL