Marin Tudorache: „Nu meritam azi să pierdem!”

10 Apr. 2010, 17:59 Campionat
Marin Tudorache:** „Nu meritam azi să pierdem!

Antrenorul „Vulturilor roșii” spune
că echipa sa nu merita să piardă la Covaci, dar recunoaște
superioritatea Fortunei în partea a doua a jocului.

„Știam că Fortuna va fi
un adversar tare. Trebuia să forțăm să facem 2-0, apoi am primit
două goluri ușor. Nu meritam azi să pierdem. Îi felicit pe cei din
Covaci, au câștigat un meci foarte important. Noi nu reușim să
depășim pasa proastă în care suntem de ceva vreme. Îmi pare rău că
nu am luat un punct aici. Fortuna se bazează pe fazele fixe, am
încercat să jucăm cu mingi lungi, deoarece terenul nu e foarte bun.
Ne-a și ieșit de câteva ori i-am surprins cu mingi aruncate în
spatele apărării, dar rezultatul e cel ce contează. Repriza a doua
a fost controlată de gazde”
, a declarat Marin
Tudorache la finalul partidei.

Întrebat de situația fotbalului din
Valea Jiului, tehnicianul care a activat la Jiul Petroșani și
Minerul Lupeni a răspuns spășit: „Care fotbal din Valea
Jiului? Numai Minerul mai e, iar lupta este foarte strânsă în
subsolul clasamentului”.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

10 Apr. 2010, 17:59 Campionat
Pe aceeași temă