Marian Iancu aduce bani de acasă pentru a salva Poli!

27 Apr. 2012, 17:40 Campionat
Marian Iancu aduce** bani de acasă pentru a salva Poli!

Președintele Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, a emis un comunicat prin care îi anunță pe suporterii echiepi că este dispus să investească la club din propriul buzunar, asigurând astfel bănățenilor un nou început.

„Mă bucură faptul că membrii Druckeria fac politică și mă feresc să-i numesc ipocriți. Sunt consecvent cu ideile mele, iar faptul că tot mai multe persoane afiliate spiritului Poli se implică, îl consider foarte important și de mare actualitate.

Mă mai bucură de asemenea faptul că Gheorghe Ciuhandu nu mai candidează. Încep să înteleg de ce împotriva evidenței, și mă refer la forța și rezultatele clubului, ne-a lăsat fără o parte importantă din bugetul echipei pentru campionatul 2010-2011, cu consecințele deosebit de grave pe care le cunoașteți. Chiar si in aceste conditii, înfruntand un sistem corupt am ieșit vicecampioni. Încep să înteleg din ce în ce mai multe. Urmăresc atent ce se intamplă la Consiliul Județean. Există o asemănare clară și concertată a celor două entități în relația cu clubul și cu obligațiile asumate public, raportate la punerea lor în practică. Toate acestea mă obligă să-mi regândesc poziția față de fotbal în general și de Poli în special. Se impune urgent o nouă intervenție personală cu lichidități, pentru a asigura necesarul participării până la final în competiția în care ne aflăm, cât și pentru a crea cadrul și condițiile pentru viitorul echipei.

Duelul electoral între Dl. Orza și Dl. Robu este unul clar alb-violet! Ambii sunt captivi din proprie inițiativă ai fenomenului social Poli. Faceți voi diferența în favoarea celui care va avea și puterea necesară de a onora promisiunile din timpul campaniei ce va urma, ca parte din contextul politic de după alegeri. A sosit timpul ca Timișoara să se ancoreze activ în interiorul puterii ce va rezulta și să capitalizeze beneficiile acestui fapt (stadion nou, etc).

După 1 mai, dar nu mai târziu de prima decadă a lunii respective, vă voi prezenta simplu, dar in detaliu pașii noului și totodată vechiului club de fotbal Politehnica Timișoara. „Obligatoriu înainte!”

Hai Poli!”

Marian Iancu, președinte C.A. al FC Politehnica Timișoara”

27 Apr. 2012, 17:40 Campionat
Pe aceeași temă