Lot decimat la FC Drobeta

14 May. 2009, 12:07 Campionat
Lot decimat la FC Drobeta

Remiza albă de la Turda a adus noi probleme de efectiv pentru FC Drobeta, după ce mijlocașul Hugo Moutinho și fundașul Dan Ignat au primit al șaptelea, respectiv al patrulea cartonaș galben al sezonului, iar atacantul Alexandru Fotescu a fost eliminat pentru proteste. Cei trei suspendați se alătură mai vechilor accidentați Cătălin Trofin, Georgian Tobă, Ionel Păun, Cătălin Crișan, Dacian Bîrză și Bogdan Aldea, toți șase neutilizați nici etapa precedentă. Va reveni cu FC Bihor doar sârbul Milan Mitic, suspendat săptămâna trecută pentru cumul de cartonașe galbene.

„Iar ne confruntăm cu mari probleme de efectiv și nu cred că vom putea trece 18 jucători pe foaia de joc nici cu FC Bihor. Ne așteaptă un joc greu la Vânju Mare, dar trebuie să învingem. Mai avem trei partide de câștigat acasă pentru a încheia și al doilea sezon fără înfrângere în calitate de gazdă, de la promovarea în Liga a II-a”, a explicat  antrenorul secund Dan Racolța.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
 

14 May. 2009, 12:07 Campionat
Pe aceeași temă