În urmă cu trei sezoane, Ștefan Blănaru era golgheterul Sebișului în Liga a 3-a. A plecat apoi lângă Dan Oprescu la FC Olt, a revenit acasă la Ripensia și Giarmata și în final și-a îndeplinit visul, acela de a juca pentru echipa fanion a județului Timiș.
Cu ocazia golului marcat duminică în poarta „Bătrânei Doamne”, atacantul de 27 de ani și-a mai atins unul din scopurile carierei. „Locuind în Timișoara, știam că rivalitatea e maximă. Ne bucurăm că nu am pierdut cu toate că am fost la 6 minute de victorie. Nu ne prea ajută acest egal, am rămas în zona roșie a clasamentului, dar e bine că nu am pierdut de patru etape. Personal, am simțit o mare bucurie la gol. Am mai dat goluri din faze fixe, cu capul, dar mai rar printr-o astfel de execuție. M-am trezit cu mingea la picior și am băgat-o în plasă. Aveam nevoie de acest gol mai ales că nu prea am jucat în ultimele etape. Despre UTA ce să zic, la cum se joacă acum în Liga a 2-a, are șanse de promovare. Terenul este, însă, de Liga a 5-a”, a spus marcatorul golului celor de la ASU Poli imediat după meci.
Se știe că așa-zisa galerie a lui ASU Poli pe arena „Motorul” a fost formată mai ales din copii din cadrul grupării de pe Bega, dar și câteva mame care-i însoțeau. Luat de val, Blănaru a dat tonul unui refren plin de cuvinte triviale la adresa UTA-ei, cei mici fiind obligați să-I țină isonul. A fost evident că jucătorilor în „alb-violet” le-a lipsit galeria tocmai în cel mai important meci al toamnei. „Am văzut că peluza din spatele porții de la tabelă a rămas goală. Păcat că nu s-a montat un gard și să fi fost lăsați măcar 200 de suporteri de-ai noștri. Ar fi fost un derby adevărat”, a adăugat polistul.
Deplasați în număr de circa 300, suporterii lui ASU Poli din Peluza Sud au preferat să se manifeste într-o curte închiriată pe strada Constituției, de unde au încercat să lanseze, fără succes, însă, torțe și petarde spre galeria arădeană aflată la trei… grădini distanță.
Text: Sport Arad
Foto: Sebastian TĂ‚TARU