Atacantul Bătrânei Doamne, Capătă a
înscris o dublă pentru a doua oară, după ce etapa trecută acesta a
marcat două goluri în poarta celor de la Șimleul Silvaniei. De
această dată Capătă a înscris în poarta celor de la Alba Iulia și a
făcut un joc bun, demonstrând că poate face față la nivelul ligii
secunde.
„Mă bucură faptul că
Alex Capătă a rămas cu picioarele pe pământ, e un jucător tânăr, de
perspectivă, care încă mai trebuie să crească în joc. Mă bucur că a
înscris din nou, își dorea mult acest lucru, iar atunci când un
jucător își dorește ceva foarte mult, reușește să materializeze
aceste gânduri în goluri sau într-un joc bun. Important e să o țină
pe această linie bună, să mai acumuleze experiență și sunt convins
că poate să facă mult mai multe” a spus antrenorul
UTA-ei.
Schimbat în minutul 78 cu Diarra,
tânărul atacant a părăsit terenul aplaudat la scenă deschisă.
Acesta a fost chemat și de galerie, să își salute susținătorii, dar
acesta nu doar a mers să îi salute, ci a sărit și gardul, ajungând
în brațele cunoscutului Colin. :))
„El nu a trecut încă
prin astea pe unde a jucat, eu l-am trimis să salute galeria, el nu
a înțeles exact ce i-am spus și în euforia lui a sărit gardul. Nu
știa dacă e voie, dacă nu e voie, important e să învețe și din
asta. Nu puteam să îi spun să nu sară gardul, pentru că nici măcar
nu credeam că va face asta. E la început, promite mult, e dornic să
învețe și să acumuleze experiență și asta e bine.”, a
mai susținut Roli.
Sursa: observator.info