Despre revenirea lui Cătălin Hlistei la UTA s-a vorbit toată vara. Litigiul în care a fost implicat mijlocașul arădean nu s-a judecat nici acum, de fapt pare cu totul îngropat, astfel că fotbalistul arădean rămâne să-și facă treaba pentru Rapid. Și și-o face bine, fiind, etapă de etapă, printre cei mai buni jucători din „garnitura” aliniată de Daniel Pancu.
Și sâmbătă, faza din care giuleștenii au marcat împotriva Politehnicii (scor 1-0) a pornit de la o pasă de la mijlocul terenului a lui Hlistei și dezvoltată de colegii săi până ce Cristian Scutaru și-a deviat balonul în proprie poartă.
Arădeanul a fost printre cei mai fericiți fotbaliști de pe teren după golul din minutul 83, iar motivul s-a văzut și la finalul confruntării. Fiind înfrățite, cele două echipe au salutat inclusiv peluzele adverse, dar Cătălin Hlistei a făcut notă separată.
Mijlocașul, care a împlinit chiar în ziua jocului 25 de ani, a refuzat să meargă la galeria lui Poli, iar explicația la microfonul celor de la Digi Sport a venit în mod natural.
„Nu puteam să salut galeria adversă. Nu știu dacă se vor supăra suporterii noștri, dar, fiind arădean, nu puteam să fac asta. Am crescut acolo, la Arad, am jucat la UTA, nu puteam să fac asta mai ales că era vorbă despre Timișoara. Chiar nu pot. Cu Rapidul e altceva, joc pentru Rapid și aici îmi fac treaba. Dar nu sunt obligat să merg să salut galeria Timișoarei”, a punctat fotbalistul, care a evoluat în „alb-roșu” în două perioade, între 2013 și 2016, respectiv octombrie 2017 – iunie 2018.
La Rapid a ajuns în luna ianuarie a acestui an, când echipa era în Liga 3. În cariera sa, pe lângă UTA și Rapid, Hlistei a mai jucat pentru Pandurii, în Liga 1, și Sportul Snagov, în Liga 2.
În meciul cu ASU Poli, Cătălin Hlistei a fost cel mai bun jucător al Rapidului. Arădeanul a avut cinci situații bune de a marca, la una dintre ele nimerind transversala. Nu a dorit doar să înscrie pentru a-și face un cadou frumos de ziua sa, ci și de a marca împotriva rivalei ASU Politehnica.
Sursa: Sport Arad
Foto: FC Rapid 1923