„Principalul” formației craiovene
Gaz Metan CFR, „Jerry” Gane, s-a declarat mulțumit de parcursul
elevilor săi din turul campionatului, deși este de părere că puteau
obține mai mult.
„În mare, sunt
mulțumit. Pot spune că la capitolul minus ar fi prima parte a
turului, pentru că am fost oscilanți și am pierdut ușor câteva
puncte importante, care ne-ar fi propulsat în apropierea
podiumului. Am pierdut cu echipele cu care nu ne așteptam, am fost
prea siguri pe noi și ne-au pedepsit. Ne-am făcut singuri zilele
grele. Pozitivi am fost în partea a doua, când am reușit să nu
pierdem în șapte etape și să culegem destule puncte, mai ales cu
echipele bune, ceea ce ne-a readus și în grafic. Chiar dacă nu am
fost constanți, am reușit să terminăm pe locul opt și sunt convins
că în retur, cu o pregătire foarte bună în iarnă și mult mai bine
montați, vom reuși să avem un parcurs bun. Am încredere că putem
face un retur foarte bun și că ne vom atinge obiectivul, adică un
loc mai bun decât cel pe care am terminat sezonul
trecut”, a spus „Jerry” Gane.
„Vor fi schimbări în
lot”
„Jerry” Gane a afirmat că în
perioada care urmează se va definitiva programul de pregătire
pentru retur, anunțând totodată că lotul va suporta unele
modificări. „Zilele următoare o să stabilim și
programul echipei, dar cu siguranță că o să fie o vacanță destul de
lungă. Ne vom reuni pe la sfârșitul lunii ianuarie, pentru că
returul va începe abia în martie și avem suficient timp de
pregătire. În privința cantonamentelor am vorbit deja, avem două
variante, dar nu am stabilit nimic deocamdată. Vom purta o discuție
cu conducerea și o să vedem ce putem face în programul de iarnă
pentru ca lotul să fie cât mai bine pus la punct”, a
spus antrenorul „găzarilor”. „Foarte curând o să
anunțăm și jucătorii pe care nu vom conta din retur, și, de
asemenea, o să vă ținem la curent cu fotbaliștii care vor veni să
întărească lotul„, a completat „Jerry” Gane.
Antrenorul grupării de la „Depou”
s-a declarat optimist și în privința jucătorilor tineri pe care îi
are în lot, fiind convins că Mihnea Firoiu, Olivian Surugiu și Alex
Neacșa vor lua parte și la partidele oficiale ale naționalei mici,
nu numai la trialuri. „Emil Săndoi a convocat trei
jucători de la noi, Firoiu, Surugiu și Neacșa, și asta nu poate
decât să mă bucure. Ținând cont că Emil a mai venit la meciurile
noastre și pot spune că îi cunoaște mai bine pe cei trei, sper ca
în curând să nu mai fie chemați doar la trialuri, ci și la
meciurile oficiale”, a punctat „Jerry” Gane.
Sursa: gds.ro