Isăilă: ”Victorie absolut meritată pentru noi”

16 Sep. 2012, 13:00 Campionat
Isăilă:**

Tehnicianul mureșenilor, Daniel Isăilă consideră succesul echipei sale în Zăvoi ca fiind unul firesc. „O victorie absolut meritată pentru noi, în prima parte am controlat jocul în totalitate, am avut posesie, pe lângă cele două goluri am mai ratat alte câteva ocazii uriașe. Apoi, a venit o ușoară relaxare, gazdele au înscris imediat după pauză și au revenit în joc, am avut în două rânduri ocazia să închidem jocul, apoi a fost un joc frumos, pe contre, în care oricine putea marca. Este important să rămânem cu picioarele pe pământ, drumul e lung, am început să arătăm mai bine, dar avem un potențial mult mai mare și trebuie să creștem de la joc la joc. Contează transferurile făcute, dar toți jucătorii sunt foarte importanți pentru mine, chiar și rezervele sau cei care rămân acasă, toți muncim pentru a avea rezultate” a afirmat Isăilă.

Paradoxal, deși a pierdut la Drăgășani, lui Isăilă i-a plăcut mai mult trupa din Zăvoi decât Damila. „CSM a fost mai preocupată de joc decât Damila, dar Măciuca ne-a învins la determinare, în acel joc ne-am bătut singuri. CSM are o echipă tânără, dar trebuie răbdare, să îi mai țineți 2-3 ani”.

Articol scris de Adi GEORGESCU

16 Sep. 2012, 13:00 Campionat
Pe aceeași temă