UTA a detronat liderul după runda cu numărul 27 a ligii secunde. Snagovul a rămas pe locul 2 după eșecul de la Arad (scor 3-1), Clinceniul fiind echipa de pe primul loc.
Dincolo de importanța punctelor, „roș-albii” păstrând o distanță importantă de zona roșie a clasamentului, stafful tehnic ia și el o importantă gură de oxigen. Printr-un comunicat emis la începutul săptămânii, conducerea vorbea despre posibilitatea ca Ionuț Popa, aflat în concediu medical și colaboratorii săi să fie schimbați dacă Snagovul nu pleacă cu mâna goală de pe „Motorul”. Condiția nu a fost îndeplinită și antrenorii rămân pe loc.
Cert este că jucătorii „Bătrânei Doamne” și-au schimbat mult atitudinea față de partidele precedente, având puterea să revină de la 0-1 în fața unei formații care nu pierduse niciun meci în 2019 și încă trei în toată campania de toamnă. „Vreau să-i mulțumesc domnului Ionuț Popa pentru programul pe care l-a lăsat. Această victorie este, în primul rând, meritul băieților și în al doilea rând al dânsului. Mister a venit aseară, a stat de vorbă cu jucătorii, le-a transmis că are mare încredere în ei. A fost alături de noi în măsura în care îi permite sănătatea. Mister așteaptă până marți rezultatul spectroscopiei, dar l-am văzut în aceste zile mai pozitiv, mai vioi, căci restul analizelor i-au ieșit destul de bine la Cluj”, a spus la finalul partidei Cristian Păcurar, „secundul” arădenilor.
„Meritele succesului de azi merg către băieți, antrenori și galerie”
Antrenorul principal al Campioanei Provinciei crede și el că discuția de sâmbătă seară cu fotbaliștii a avut un rol foarte important pentru cele petrecute azi pe „Motorul”. „După 5 zile petrecute la Cluj pentru alte teste medicale, am ajuns aseară acasă și am decis să merg la echipă. În cele 10-15 minute în care am discutat, vă spun sincer că i-am văzut pe băieți puțin dezorientați, nu știau exact ce se întâmplă după ce a fost dat acel comunicat. Eu nu îl citisem, dar tot jucătorii mi-au spus de el telefonic în această săptămână. Nu înțelegeau de ce ar putea interveni din nou schimbări, când echipa era în obiectiv. Sigur, ultimele rezultate au fost proaste, jocul, de asemenea, dar am decis cu toții că în această primăvară construim pentru la anul. Pentru asta e nevoie de răbdare și încredere în toți jucătorii, dar și în antrenori. Știu că e o situație neplăcută și pentru club având un antrenor principal cu probleme de sănătate, dar am lucrat foarte bine mereu cu stafful meu. Pe Cristi Păcurar chiar îl consider un Alin Minteuan al UTA-ei. Dar, ca să concluzionez, meritele succesului de azi merg către băieți, antrenori și galerie, ce a înțeles mai mult decât alții să fie alături de echipă într-un moment greu. Sunt foatre bucuros și mândru de băieți după meciul de azi”, a declarat Ionuț Popa pentru Sport Arad.
„Partea cu prima dublată a fost bună, poate nu trebuia făcută publică”
Experimentatul tehnician nu crede că „oficialii” arădeni nu au procedat bine prin comunicatul emis la începutul săptămânii. „Probabil, conducerea s-a gândit că va crea emulație, că-i va motiva pe jucători, dar eu cred nu cred că au reușit acest lucru. Dimpotrivă, fotbaliștii nu se concentrează la fel de bine pe ceea ce au de făcut la un joc oficial dacă le spui că vor urma schimbări radicale dacă nu câștigă. În toată cariera mea am fost de părere că fotbalistul poate fi motivat psihologic doar de antrenori și financiar de către conducere. Partea cu prima dublată a fost bună, poate nu trebuia făcută publică, dar a fost un lucru bun. Să nu se înțeleagă că acum sunt supărat pe conducere, doar că mi-ar fi plăcut să procedeze altfel, să aibă mai multă încredere în jucătorii aduși împreună cu mine și în antrenorii pe care îi acum în curte. Am pornit pe un drum, am tot spus că e nevoie de răbdare, iar rezultatele vor apărea în cele din urmă. Pentru o vilă cu două etaje și 5-6 camere trebuie să muncești pe brânci, nu e ca atunci când ai un apartament la bloc cu o cameră. Cred că galeria, care astăzi a fost din nou extraordinară, a înțeles cel mai bine acest lucru. Și, până la urmă, cu toții avem același scop, acela de a readuce pe UTA acolo unde îi este locul, în Liga 1″, a adăugat „Mister”.
Dintre fotbaliștii care au dat declarații după UTA – Snagov 3-1, Copaci și căpitanul Rus au afirmat că o schimbare a antrenorului nu ar fi fost potrivită în acest moment al sezonului. E al treilea meci la rând la care Ionuț Popa nu a putut lua loc pe banca „roș-albilor” din motive de sănătate, după cele cu Luceafărul (0-3) și Academica Clinceni (0-2).
CITEȘTE și: Păcurar: „Am revenit pe fondul unui joc bun, atitudinea și agresivitatea băieților au făcut diferența”
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad