Internațional amenință podiumul

06 Mar. 2009, 12:13 Campionat
Internațional amenință podiumul

Tehnicianul echipei FC Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica, este conștient de dificultatea meciului cu FC Drobeta Turnu Severin, din etapa a 19-a.

 
"Ziua de sâmbată este foarte importantă pentru noi, pentru că urmează partida cu Drobeta Turnu Severin și trebuie să facem tot posibilul să o câștigăm și să urcăm încă un loc în clasament. Echipa noastra este bine pregătită fizic și mental și trebuie să fructificăm aceste avantaje. Suntem pregătiți și pentru vremea rea care se anunță. Ploaie, zăpadă, ce-o fi, jucătorii sunt profesioniști și trebuie să fie pregătiți pentru toate condițiile de joc, indiferent care este natura acestora".

 
În această confruntare vor lipsi și câțiva jucători de bază,însă Ștefan Stoica speră că aceștia vor fi înlocuiți cu succes. "Singura problemă cu care mă confrunt în momentul de față este aceea a jucătorilor accidentați. În aceste condiții, trebuie să ținem cont de lotul valoros de care dispunem și să acoperim toate posturile. Vezan, Schumacher și Stoianof nu au nicio șanșă să intre pe teren, iar Răduț este cu semnul întrebării. Nu vrem să riscăm cu ei pentru că sunt jucători valoroși și nu are rost să provocăm probleme mai mari".

Începând de joi, FC Internațional a intrat în cantonament, cu 2 zile înaintea partidei cu FC Drobeta Turnu Severin, prima din retur pe teren propriu.

Antrenorul Ștefan Stoica are la dispoziție următorul lot pentru această confruntare : Pampea, Moldovan-portari, Matei, Bold, Bier, Popa, Chiricheș, Ciobanu, Vlad, Baicu, Dicu, Constantinescu, Străuț, Vezan, Lazăr, Stan, Frăsineanu, Itu, Kone, Ciucur, Jianu- jucători de câmp.

 

 

www.fcinternational.ro

06 Mar. 2009, 12:13 Campionat
Pe aceeași temă