După ce, marți, consilierii locali din Petroșani au aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Florin Tiberiu Iacob – Ridzi, privind acceptarea clubului de fotbal Luceafărul Oradea de a-și desfășura meciurile de pe teren propriu în incinta Complexului Sportiv Municipal „Jiul Petroșani”, în ședința extraordinară a Consiliului Local Motru, de miercuri, s-a aprobat ca Luceafărul Oradea să joace acasă pe Baza Sportivă „Municipal – Minerul Motru”.
Pe același teren își dispută meciurile și Pandurii Târgu Jiu, echipă pe care Nicolae Sarcină, omul din umbră care conduce Luceafărul Oradea, susține că o susține ca suporter și sponsor.
Pentru a folosi stadionul din Motru, Pandurii Târgu Jiu plătește 50 de euro lunar, plus utilitățile și întreținerea bazei. Tot o sumă modică ar urma să achite și Luceafărul Oradea, echipă preluată, prin interpuși, de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină. De precizat că una dintre societățile deținute de Sarcină, Succes, apare inscripționată ca sponsor pe tricourile echipei Pandurii! „Proiectul a fost adoptat în ședința de miercuri. Condițiile sunt aceleași ca și pentru Pandurii, o chirie lunară de 50 de euro și să-și suporte utilitățile”, a spus primarul din Motru, Gigel Jianu.
„Bineînțeles că venirea echipei în Gorj este un lucru benefic. Benefic este de altfel că mai multe echipe de fotbal doresc să-și desfășoare activitatea sportivă pe stadionul din Motru. Acest lucru chiar mă bucură, iar entuziasmul spectatorilor prezenți la aceste meciuri este tot mai mare, cu toate că ar fi fost de dorit să avem propria echipă care să desfășoare acolo activitate sportivă. Am înțeles că această echipă, Luceafărul, este acum curată, neavând datorii la bugetul de stat ori la jucători. Rămâne de văzut dacă va performa. Microbiștii din Motru și județ vor avea însă de câștigat și din venirea acestei echipe în județ, având un mai mare număr de meciuri la care pot participa”, a spus, pentru gorj-domino.ro, și viceprimarul municipiului Motru, Cosmin Morega.
Din retur, Luceafărul Oradea s-ar putea muta pe noul stadion din Târgu Jiu, urmând ca din vară să-și schimbe denumirea. Până atunci, echipa din Bihor va juca sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea cu Academica Clinceni.
Președintele Luceafărului continuă să nege informații clare
Deși informațiile sunt certe, noii conducători ai Luceafărului Oradea, care susțin că au achiziționat și baza sportivă din Sânmartin, continuă să nege că doresc să mute echipa în alt județ.
„Deocamdată, vom juca la Oradea. Nu știu de ce votează ei (n.r. – referindu-se la consilierii locali din Petroșani). După cum știți, probabil, noi am achiziționat și baza de la Sânmartin, un motiv pentru care, imaginați-vă, că nu o luam dacă nu avea intenția să rămânem acolo. Nici măcar nu știu că supun la vot primirea echipei Luceafărul la Petroșani. Vă dați seama că nu am de unde să știu ce discută consilierii locali de la Petroșani. Nu știu despre asta nimic. Poate își doresc, având în vedere că echipa este în Liga 2, iar ei au doar în Liga 3 acolo. Poate își doresc să joace acolo, nu știu. Dar nu am cunoștințe despre acest lucru”, spunea, marți, pentru liga2.ro, Lucia Vladimirescu, noul președintele echipei bihorene.
Aceasta este însă contrazisă de nota de fundamentare a proiectului de hotărâre inițiat la Petroșani: „Prin adresa nr. 12946/11.09.2017, Clubul Sportiv Luceafărul Oradea reprezentat prin președinte, dna Vladimirescu Lucia, solicită aprobarea desfășurării de jocuri oficiale în incinta Complexului Sportiv Municipal Jiul Petroșani. Având în vedere faptul că acest club sportiv nu deține baza necesară desfășurării activităților sportive, propun Consiliului Local al municipiului Petroșani aprobarea de principiu pentru disputarea meciurilor oficiale, urmând ca până la data de 29 septembrie 2017 să se stabilească toate condițiile (financiare, sportive și de altă natură) legate de folosința Complexului Sportiv municipal Jiul Petroșani”.
În urmă cu aproximativ două luni, tot Consiliul Local Petroșani a aprobat ca ACS Șirineasa, echipa vâlceană de Liga 3 preluată tot de apropiații lui Nicolae Sarcină, să își dispute meciurile oficiale pe stadionul Jiul din Petroșani.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU