Încă un stranier marcator pentru UTA în derby-ul Vestului: macedoneanul Asani. „E nevoie de mai multă concentrare, muncă și noroc”

Marius ANGHEL 16 Oct. 2017, 17:00 Campionat

Devine o tradiție ca în derby-urile de la Timișoara dintre Poli și UTA pentru arădeni să marcheze stranierii. A făcut-o camerunezul Jeremie Njock în faimosul 3-4 din 2002, apoi grecul Vasilios Gallanis, în 2012 și italianul Gianmarco Piccioni în luna mai a acestui an, pentru ca, ieri, singurul gol al trupei lui Cristian Todea în eșecul cu „alb-violeții” să poarte semnătura macedoneanului Bujamin Asani.

Utilizat fundaș stânga de Todea, postul său de bază în teren, Asani l-a învins pe Dur-Bozoancă cu un „stâng” bine plasat la colțul lung al porții celor de la Poli. Reușita sa a venit în minutul 9 și a adus egalarea după ce timișorenii deschiseseră scorul încă din minutul 2. Însă golul ui Asani nu a mai avut nicio valoare la final, după ce Bilia a făcut 2-1 și a asigurat victoria Politehnicii.

„Presiunea a fost foarte mare, mi-am dorit să câștig acest derby, pentru că știam ce înseamnă această partidă pentru suporterii noștri. Am jucat și înainte, în Macedonia, meciuri cu o așa intensitate, dar acesta a fost cel mai intens și frumos pentru atmosfera din tribună. Ne-am dorit să câștigăm pentru a face fanii fericiți, ar fi meritat din plin pentru modul cum ne-au încurajat și la ce atmosferă au creat la acest meci. M-am simțit bine ca fundaș stânga, deoarece aceasta e poziția mea de la juniori, dar evoluez oriunde va fi nevoie de mine. Trebuie să fim mai concentrați pentru a ne reveni, să muncim și mai mult, dar să avem și noroc, căci acesta ne-a lipsit până acum”, a declarat, pentru Sport Arad, marcatorul golului utist de pe Bega.

În acest sezon al Ligii 2, în cele 12 etape disputate până acum, UTA a marcat doar de 10 ori, autorii golurilor fiind: Marius Curtuiuș și Bogdan Burlă (ambii cu până două goluri), Cristian Scutaru, Cătălin Hlistei, Sorin Strătilă, Daniel Florea, Mevlan Adili și Bujamin Asani (toți cu câte un gol).

Text: Sport Arad
Foto: UTA Media Design și Leczki Jozsi

Marius ANGHEL 16 Oct. 2017, 17:00 Campionat
Pe aceeași temă